Face parte din nedreptăţile vieţii faptul că, uneori, coroniţa de premianţi meritată de mari personalităţi are florile ofilite. Recent, o publicaţie din lumea internaţională a sportului a făcut un top trist, primii zece mari fotbalişti subapreciaţi, nu destul de onoraţi în lume pentru calitatea lor. „Football 365” a pus în lista acestor nedreptăţiţi şi un român de anvergură, Miodrag Belodedici. O companie onorantă pentru Belo, chit că era un clasament al dezamăgirii nemeritate.
Pe primul loc al celor subapreciaţi este italianul David de Villa, urmează argentinianul Redondo, brazilianul Gerson. Românul nostru de vârf Belodedici este pe poziţia 8, pe locul 9 este Lewandowski, apoi francezul Pires. Toţi valori de prim rang, care însă nu au primit elogiile cele mai mari, din păcate. Belodedici este cel care a cucerit Cupa Campionilor Europei de două ori cu echipe diferite: cu Steaua, iar apoi cu Steaua Roşie Belgrad. Belo a ieşit de 8 ori consecutiv campion, de 4 ori cu evenimentul campionat-cupă, a jucat în fruntea apărărilor două finale de Champions League cu adversare foarte ofensive, fără să fie înscrise goluri, a onorat rolul de lux al fundaşului libero, acolo unde se afla şi Beckenbauer.
Belodedici, fundaş de o eleganţă rară, cu fineţe de balerin și anticipaţie de fotbalist deştept, a fost mereu un bărbat modest, fără fasoane, foarte iubit de tribune, care-l alintau Căprioara. O scenă îl caracterizează: în meciul decisiv pentru urcarea dincolo de grupe la Mondialul din America, Belodedici a fost rănit la cap de un masiv atacant american. Cu sângele şiroind pe faţă, este înştiinţat de medicul Pompiliu Popescu că va trebuie să-l anestezieze pentru a-i coase rana. A strigat Belo: „Coase-mă pe viu, trebuie să opresc năvala americanilor!”.
Tânărul cu sânge sârbesc de pe malul Dunării, după triumful cu Steaua în Cupa Campionilor, a fugit în Iugoslavia evoluând la Steaua Roşie Belgrad. După 1990, Ienei, Iordănescu s-au dus la Belo să-l roage să revină acasă. Timidul Belo s-a temut să nu fie rău primit de suporteri. La reapariţia în echipa naţională, a fost primit cu urale de zeci de mii de români. După ce a jucat foarte bine în echipa Valenciei, a dorit să se mute iarăşi în România, soţia nu l-a înţeles, s-a reîntors singur, lucrând acum ca director în Federaţia Română de Fotbal.