Jurnalul.ro Ştiri Locale Un biciclist a fost lovit mortal de o mașină la Polovragi

Un biciclist a fost lovit mortal de o mașină la Polovragi

de Redacția Jurnalul    |   

Un accident în care au fost implicate o mașină și o bicicletă a avut loc joi în localitatea Polovragi, județul Gorj. Bărbatul aflat pe bicicletă a murit.

Potrivit IPJ, polițiști au fost sesizaţi prin apel la 112 cu privire la faptul că pe raza comunei Polovragi a avut loc un eveniment rutier soldat cu victime.

Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit că în timp ce un localnic de 64 de ani se deplasa pe bicicletă nu a acordat prioritate, într-o intersecție, unui autoturism condus de un tânăr de 20 de ani, intrând în acesta.

În urma impactului, biciclistul a suferit vătămări corporale grave și nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decedat.

Șoferu autoturismului a fost testat cu aparatul etilotestul, rezultatul fiind negativ.

Cadavrul victimei va fi transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzelor decesului.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: biciclist accident mortal
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri