Bijuteriile de autor sunt pe val: admirate, colecţionate, purtate ca element identitar, au fost recent vedetele Romanian Jewelry Week – prima manifestare de acest gen la noi. „E o nişă culturală în creştere”, spune David Sandu, fondator al primei şcoli româneşti de bijuterie contemporană. Tot el explică de ce aceste obiecte de podoabă şi de expresie, radical diferite de cele clasice, sunt atât de apreciate.
Înainte de ’89, ori de câte ori treceam prin centrul Bucureştiului, făceam popas obligatoriu pe Magheru, la galeriile Fondului Plastic. Podoabele din vitrină mi se păreau frumoase, intangibile, din altă realitate. Dintre creatorii români de atunci, unii au plecat din ţară, alţii au murit ori nu mai lucrează. „După revoluţie, a fost o pauză tristă, lungă. Bijuteria de autor a devenit o disciplină derizorie”, spune David Sandu.
Când meseria se-nvaţă
Un suflu nou, proaspăt l-a adus în urmă cu zece ani Şcoala de bijuterie contemporană Assamblage. A instruit o generaţie nouă de designeri, a pus România pe harta autorilor de giuvaere neconvenţionale.
„În bijuteria clasică, meseria se fură: la Assamblage, meseria se învaţă”, spune David Sandu. „Iar meseria e limbaj plastic, nu îţi arată cum să faci modele. Înveţi să te exprimi”.
Tovarăşe de drum lung
„Bijuteriile sunt tovarăşele de drum lung ale omului. Antropologic vorbind, primele artefacte găsite n-au fost nici arme, nici zeităţi, ci bijuterii”, explică fondatorul Assamblage.
Bijuteria clasică – de până la 1920, 1950 – marca net graniţa dintre clasele sociale: „Broşele slujnicelor erau cel mult din dublé, iar butonii unui portar de hotel nu trebuiau să fie gravaţi cu iniţiale. Mai aproape de menirea originară, bijuteria de autor reevaluează ideea de semnificaţie şi de mesaj cultural”.
Valoros, nu doar preţios
Spre deosebire de podoabele clasice, cele contemporane nu sunt meşterite musai din metale preţioase. „Se utilizează şi materiale perisabile, alternative, se fac experimente. Ce e preţios ţine de bijuteria clasică, ce e valoros ţine de însemnătatea culturală şi de implicarea designerului. Acesta se specializează în erori tehnice, până când greşeala se transformă în propunere coerentă”.
Cine poate deveni bijutier? „Cel care, atunci când vede o podoabă deosebită, simte o mâncărime în palmă. E ca o participare vie, viscerală la actul privirii”, spune David Sandu.
Plaformă online
Rezultatele şcolii româneşti de bijuterie pot fi admirate online, pe Romanian Jewelry Week. „Am vrut să facem din acest eveniment, care se va repeta anual, nu doar o suită de expoziţii, conferinţe şi lansări, ci şi o platformă de informare, reînnoită periodic”, spune David Sandu.
Criza sanitară a determinat transformarea şcolii Assamblage în institut de artă şi design. Funcţionează într-un spaţiu mai mare, care permite distanţarea şi organizarea mai multor tipuri de cursuri.
Planuri? „De când cu pandemia, ca orice antreprenor dintr-o industrie creativă, sper să trecem cu bine în luna următoare, cu toate taxele plătite”, râde David Sandu. „Până la sfârşitul anului, vom deschide galeria Carbon 14, în noul sediu Assamblage”.
„Bijuteria de autor înseamnă un alt raport cu obiectul de artă: nu mai ai nevoie de un zid ca să agăţi un tablou sau de un soclu pentru sculptură, ci de un om care să se lase însoţit de bijuterie. Şi aici intervine veşnica întrebare: cine poartă pe cine? Omul poartă bijuteria sau bijuteria poartă omul?”
David Sandu, fondatorul Şcolii Assamblage
Bijuteriile contemporane se fac şi la comandă, ca să reflecte personalitatea purtătorului. Uneori, însă, înglobează şi un „accident controlat”, un sâmbure de haos, ca un comentariu din off al artistului.