Jurnalul.ro Ştiri Observator Bilanț ISU: 18 persoane au murit înecate în această vară

Bilanț ISU: 18 persoane au murit înecate în această vară

de Redacția Jurnalul    |   

18 persoane adulte au murit în această vară înecate, arată un bilanț întocmit de ISU Constanța.

Începând cu data de 30 iunie și până în 4 septembrie, peste 250 de pompieri au fost la datorie, zilnic, în staţiunile de pe litoral. Tehnica specifică de intervenție (ambarcațiuni, ambulanțe SMURD, autospeciale de stingere a incendiilor, șenilate) a susținut misiunile orientate spre siguranța cetățenilor.

În cele două luni de la operaționalizare, forțele și mijloace de intervenție care au deservit punctele de prim ajutor au intervenit la 2056 evenimente, comparativ cu 2492 în anul 2022 și 3081 în anul 2021.

În punctele de prim ajutor au fost asistate 587 persoane, din care 497 adulți și 90 copii, comparativ cu anul 2022 când au fost asitatate 745 persoane din care 580 adulți și 165 copii și anul 2021 când au fost asistate un număr de 760 persoane din care 604 adulți și 156 copii.

Ambulanțele SMURD sosite în sprijin au participat la un număr de 1469 intervenții, comparativ cu anul 2022 când au fost înregistrate 1794 intervenții și anul 2021 când au fost înregistrate 2208 intervenții.

Cele 5 ambulanţe ce au deservit punctele de prim ajutor au asistat un număr de 1445 persoane din care 1157 adulți și 288 copii, comparativ cu anul 2022 când au fost asistate 1829 persoane din care 1393 adulți și 436 copii și anul 2021 când au fost asistate 2167 persoane din care 1667 adulți și 500 copii. Din totalul persoanelor asistate un număr de 937 au fost transportate la spital, iar 508 nu au necesitat transport.

Echipajele care au deservit punctele temporare de stingere au fost solicitate să intervină la 431 situații de urgență, comparativ cu anul 2022 când au intervenit la 360 situații de urgență și cu anul 2021 când au intervenit la 321. Situațiile de urgență pentru care au fost solicitate echipajele din punctele de lucru, după tipul de risc manifestat, se prezintă după cum urmează: 5 pentru prim ajutor calificat, 247 pentru stingerea incendiilor și incendiilor de vegetație uscată, 13 pentru descarcerare, 1 pentru hidro meteo periculoase, 17 pentru căutare/deblocare persoane/animale din medii ostile vieții și 148 de alte situații.

„De asemenea, în perioada de referință, colegii noștri au salvat din mediul acvatic 43 persoane; din păcate, 18 persoane (adulte) și-au pierdut viața”, arată ISU Constanța.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: persoane inecate vara 2023
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri