Jurnalul.ro Ştiri Politică Bogdan Rodeanu: Mai nou, PNL este PSD

Bogdan Rodeanu: Mai nou, PNL este PSD

Vicepreședintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaților, Bogdan Rodeanu, spune că Vasile Dîncu, ministru PSD, afirmă că „stânga nu se dezice de dreapta, dreapta este stânga, iar cei care conduc România ar aparține aceluiași partid”: „Mai nou, PNL este PSD”.

„<NU avem timp să mai știm care suntem liberali și care suntem social-democrați>, afirma Vasile Dîncu, ministru PSD. România este condusă de PSD. Sau de PNL. Sau de o fuziune între două partide fundamental opuse care, odinioară, refuzau orice formă de dialog, dar care au ajuns să coexiste, în detrimentul românilor. Mai nou, PNL este PSD. Sunt afirmațiile făcute de Ministrul Apărării Naționale, un politician PSD care pare depășit atât de de forma de guvernare, cât și de noțiunea de coaliție”, scrie pe Facebook Bogdan Rodeanu.

În opinia deputatului USR, „între confuzie voită și derapaj, Dîncu afirmă că stânga nu se dezice de dreapta, dreapta este stânga, iar cei care conduc România ar aparține aceluiași partid”.

„În momentul în care intervine adaptarea și autoapărarea, fenomenul poartă numele de mimetism”, conchide Rodeanu.

El a postat și un fragment dintr-un interviu de pe televiziunea publică, în care Vasile Dîncu a spus: „Coaliția funcționează atât de bine, că nu ne dăm seama că e coaliție și parcă suntem același partid, aceeași oameni. Noi, la Guvern, nu avem timp să mai știm care suntem liberali și care suntem social-democrați”.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: psd
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri