Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Bolnavul de diabet trebuie să fie atent la colesterol

Bolnavul de diabet trebuie să fie atent la colesterol

de Florin Condurateanu    |   

Când medicul diabetolog este întrebat de diabetic dacă poate să bea două pahare cu lapte pe zi, în loc de unul singur, abătându-se astfel de la dieta prescrisă, medicul îi permite doar dacă renunţă la un ou din cele maximum două pe săptămână. Este o nedumerire, căci oamenii ştiu că diabetul reprezintă o dereglare a metabolismului glucidelor. Ei bine, trebuie să se ştie că în boala diabetică s-au dezechilibrat toate metabolismele, cel al glucidelor, al proteinelor, al lipidelor.

 

În tratarea diabetului, dieta este decisivă, dar e importantă şi mişcarea, sportul. Bolnavul de diabet trebuie să fie atent nu numai la glucide, la carbohidraţi, dar grija lui este să nu îi crească nici colesterolul. E periculos să se depună multe grăsimi pe vase. Este motivul ca laptele să aibă procent scăzut de grăsimi, dar şi brânzeturile trebuie să fie degresate. De aici şi compensarea unui pahar de lapte în plus prin scăderea consumului de ouă. Bolnavii de diabet trebuie să ştie că sperietoarea în boala lor nu este neapărat pâinea. Nu trebuie să mănânce o jumătate de jimblă, e cazul să nu depăşească o felie, două felii subţiri. Dar este chiar bine ca această raţie de pâine să fie consumată, fiindcă pâinea este un carbohidrat cu degajare lentă de glucoză. Pericolul mare este consumul de dulciuri concentrate, căci ele au o eliberare rapidă de glucoză. Este mai indicat să se consume de către diabetic pâinea neagră, mai puţin franzela. Este o eroare acea variantă că pâinea prăjită este mai indicată, şi de multe ori chiar face parte din curele de slăbire. Greşit! Prin prăjire, se elimină apa şi se face o îmbogăţire în procentele de carbohidraţi. Această teorie se aplică şi la cartofii prăjiţi, ei sunt chiar o bombă calorică, dar prin prăjire cresc procentele de carbohidraţi, se pierde apa şi catofii prăjiţi se îmbibă cu ulei, deci se îmbogăţesc în grăsimi. În regimul alimentar al bolnavului de diabet trebuie să existe puţine produse de patiserie, doar să fie gustate.

 

Diabeticul poate mânca fasole păstăi, dar cu restricţii fasolea boabe. Suferindul de diabet poate mânca legume, fructe, dar şi aici unele sunt prea bogate în glucide. Se vor evita strugurii, pepenele galben, dar şi cel roşu, bananele, perele pergamot etc.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri