Jurnalul.ro Ştiri Observator Boloș: Prima emisiune de obligațiuni verzi a României a fost un succes

Boloș: Prima emisiune de obligațiuni verzi a României a fost un succes

de Redacția Jurnalul    |   

Prima emisiune de obligațiuni verzi a României a fost un succes, fiind înregistrate mai multe recorduri, a anunțat joi ministrul Finanțelor, Marcel Boloș. Astfel, emisiunea a fost suprasubscrisă de peste patru ori.

Ministerul Finanțelor a lansat în 15 februarie două tranșe de obligațiuni cu maturități de 7 ani și 12 ani, denominate în euro. Tranșa de 12 ani a reprezentat emisiunea inaugurală de obligațiuni verzi a României.

Valoarea totală a emisiunii de obligațiuni de 4 miliarde de euro a avut o subscriere finală de peste 14,8 miliarde de euro prin participarea unui număr total de peste 250 investitori, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Finanțelor. Conform acestuia, emisiunea a suscitat un interes impresionant din partea investitorilor, ordinele acestora depășind în timpul tranzacției valoarea de 17 miliarde de euro.

„Mă bucur că prima emisiune de obligațiuni verzi a României a fost un real succes, fiind marcată de o serie de recorduri. Emisiunea aceasta are în spate un proces complex, care a implicat elaborarea și evaluarea unui cadru solid pentru finanțarea proiectelor verzi (...) Pe lângă diversificarea bazei de investitori pentru datoria publică, această emisiune este un pas concret în misiunea noastră de a ne atinge obiectivele de dezvoltare durabilă, dar și de a sprijini proiectele cu impact pozitiv pentru îmbunătățirea calității vieții românilor”, a transmis ministrul Marcel Boloș.

Maturitatea de 12 ani reprezintă cea mai mare tranșă verde denominată în euro lansată până acum de către un emitent din piețele emergente (instrumente financiare de datorie ESG). De asemenea, tranzacția reprezintă cea mai mare emisiune de obligațiuni verzi denominate în euro realizată de un emitent din piețele emergente. Nu în ultimul rând, emisiunea a fost cea mai mare tranzacție pe piețele financiare internaționale a României, iar subscrierea finală obținută a fost cea mai mare de până acum pentru țara noastră.

Volumul atras pentru tranșa cu maturitatea de 7 ani este de 2 miliarde euro, la randament de 5,394% și o rată de dobândă de 5,375% pe an, iar pentru tranșa verde cu maturitatea de 12 ani a fost atras volumul de 2 miliarde euro, la randament de 5,734% și o rată de dobândă de 5,625% pe an. Fondurile obținute din această emisiune au fost decontate în data de 22 februarie 2024, transmite ministerul.

În procesul de elaborare a Cadrului privind obligațiunile verzi, Ministerul Finanțelor a beneficiat de asistență tehnică din partea Băncii Mondiale.

„Felicităm Guvernul României pentru această tranzacție excepțională”, a declarat Anna Akhalkatsi, Country Manager al Băncii Mondiale pentru România.

„Pe măsură ce navigăm într-o eră de provocări presante, în care posibilitatea de a locui pe planeta noastră este contestată, iar conflictele și disparitățile crescânde sunt apăsătoare, rolul finanțării sustenabile nu a fost niciodată mai important pentru a sprijini țările membre ale Băncii Mondiale. Suntem extrem de încântați că am oferit asistență tehnică pentru a facilita prima emisiune de obligațiuni verzi a României și așteptăm cu nerăbdare să colaborăm cu Guvernul României în următorii pași ai procesului, cum ar fi alocarea și raportarea impactului”, a completat Anna Akhalkatsi.

Emisiunea de obligațiuni, lansată în data de 15 februarie, face parte din planul de finanțare externă aferent anului 2024, prin care Ministerul Finanțelor vizează asigurarea necesarului de finanțare de pe piețele externe pentru acest an, precum și consolidarea rezervei financiare în valută la dispoziția Trezoreriei Statului.

„Emisiunea de obligațiuni a fost suprasubscrisă de peste 3 ori pentru tranșa de 7 ani, respectiv de peste 4 ori pentru tranșa verde de 12 ani. Totodată, emisiunea a beneficiat de o bază investițională foarte diversificată atât din punct de vedere geografic, cât și din perspectiva tipurilor de investitori. Strategia de execuție a permis reducerea costurilor emisiunilor noi față de nivelul anunțat, pe măsura creșterii ordinelor de subscriere, astfel randamentele indicative inițiale fiind reduse cu 35 puncte de bază, pentru maturitatea de 7 ani și respectiv cu 45 puncte de bază pentru maturitatea de 12 ani. Comparativ cu emisiunile denominate în EUR realizate în luna septembrie 2023, randamentele aferente maturităților de 7 și 12 ani au înregistrat scăderi de 58 și 71 puncte de bază, iar marjele care reprezintă riscul de credit al României au scăzut cu 54, respectiv 49 puncte de bază. Primele de emisiune au fost negative, respectiv -5 puncte de bază pentru maturitatea de 7 ani și -15 puncte de bază pentru maturitatea de 12 ani, ceea ce implică o primă verde de emisiune (“greenium”) de 10 puncte de bază pentru tranșa verde a tranzacției. Prima de emisiune pentru tranșa de 12 ani a fost cea mai scăzută primă realizată de un emitent suveran din zona CEE din anul 2015 până în prezent”, susține Ministerul Finanțelor.

Din punct de vedere al tipurilor de investitori, pentru ambele tranșe se distinge preponderența investitorilor de tipul “real money”, respectiv fonduri de active administrate privat care au avut o pondere în cadrul maturităților de 7 și 12 de ani de 67% și respectiv 66%. Totodată fondurile de pensii și companiile de asigurări au avut o distribuție de 10% și 5%, fondurile suverane și instituțiile oficiale o alocare de 6% pentru ambele tranșe, băncile comerciale și private au avut o distribuție de 6% și 13% iar fondurile speculative și brokerii au beneficiat de o alocare de 11%, respectiv 10%. Tranșa verde de 12 ani a fost alocată în procent de aproximativ 45% unor investitori responsabili din punct de vedere social (social responsible investors)/cu mandate verzi-ESG sau despre care se știe că folosesc principiile de investiții responsabile din punct de vedere social/principiile privind investițiile verzi.

În ceea ce privește distribuția geografică a investitorilor, pentru maturitatea de 7 ani, aceasta a fost următoarea: Marea Britanie și Irlanda 46%, restul Europei 22%, SUA 13%, CEE 7%, Germania, Austria și Elveția 5%, România 4% și restul statelor 3%.

Pentru maturitatea de 12 ani, distribuția geografică a investitorilor a fost următoarea: Marea Britanie și Irlanda 48%, restul Europei 19%, România 11%, SUA 9%, CEE 8%, Germania, Austria și Elveția 3%, și restul statelor 2%.

Tranzacția a fost intermediată de către Citigroup Global Markets Europe AG, Este Group Bank AG, HSBC Continental Europe, J.P. Morgan SE și Société Générale, Citigroup și HSBC jucând și rolul băncilor de structurare pentru tranșa verde.

„Cadrul obligațiunilor verzi suverane al României evidențiază angajamentele țării noastre, agenda actuală de mediu, precum și planurile de finanțare verde. Acesta enumeră proiectele eligibile care pot fi finanțate prin emiterea de obligațiuni verzi și categoriile de activități asociate cu beneficii pentru mediu. Printre proiectele etichetate ca verzi sunt incluse cele legate de producția de energie regenerabilă, eficiența energetică, prevenirea și controlul poluării, transportul curat, gestionarea sustenabilă a apei și a apelor uzate, adaptarea la schimbările climatice, clădirile verzi și gestionarea durabilă din punct de vedere ecologic a resurselor naturale vii și a utilizării terenurilor. Printre cele mai importante proiecte verzi eligibile pentru finanțare se numără dezvoltarea rețelei de transport cu metroul în orașele București și Cluj-Napoca, electrificarea căii ferate pentru a asigura servicii feroviare integral electrice în principalele zone urbane din România (reședințe de județ și alte orașe cu peste 50.000 de locuitori), reabilitarea liniilor de apărare existente în conformitate cu Directiva UE privind inundațiile și Strategia națională de management al riscului de inundații, creșterea eficienței energetice a fondului de clădiri și înființarea de noi zone de păduri urbane”, se mai arată în comunicat.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: bolos obligațiuni verzi
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri