Potrivit ISU Botoșani, pompierii au intervenit sâmbătă dimineața în localitatea Teioasa, orașul Darabani, pentru salvarea unei femei de 54 ani dintr-o fântână adâncă de aproximativ zece de metri.
Autoritățile au fost alertate de un vecin care a auzit strigăte de ajutor.
La fața locului au ajuns pompierii din cadrul Punctului de Lucru Darabani.
Unul dintre salvatori a coborât în fântână și, ajutat de colegi, a reușit să o aducă pe femeie la suprafață. Aceasta a fost preluată de echipajul Serviciului Județean de Ambulanță aflat la fața locului și transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Poliția face cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul.
(sursa: Mediafax)