Jurnalul.ro Sport eXtrasport Box: Tyson Fury are un nou antrenor

Box: Tyson Fury are un nou antrenor

Pugilistul britanic Tyson Fury, fost campion mondial al ''greilor'', are un nou antrenor în persoana lui Ben Davidson. 

Davidson îl înlocuieşte astfel pe Peter Fury, unchiul boxerului, care l-a pregătit pe acesta până acum. 

Pugilistul britanic, în vârstă de 29 de ani, nu a mai boxat de la victoria la puncte obţinută în faţa ucraineanului Vladimir Kliciko, în noiembrie 2015, ce i-a permis să intre în posesia centurii de campion mondial al greilor în versiunile WBA-WBO-IBF. 

La începutul acestei luni, Fury a fost autorizat să concureze din nou de Agenţia britanică antidoping (UKAD). Fury şi UKAD au ajuns la un "compromis" în conflictul care a opus cele două părţi după un prim control pozitiv la un steroid, nandrolon, în 2015. 

UKAD îi reproşa lui Fury că nu i-a furnizat un nou eşantion de urină în septembrie 2016. Fury şi apropiaţii său au susţinut că sunt de bună-credinţă şi că nu au încălcat legislaţia antidoping "în mod deliberat". 

"Recunoscând contraargumentele respective şi riscurile inerente procesului de soluţionare a conflictului, fiecare parte a acceptat un compromis", a scris UKAD. 

Tyson Fury ar putea reveni în ring în aprilie sau mai 2018.

AGERPRES

Subiecte în articol: Tyson Fury box antrenor ben davidson
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri