Jurnalul.ro Ştiri Observator Ministrul economiei: De astăzi avem zbor direct București - Baku

Ministrul economiei: De astăzi avem zbor direct București - Baku

de Redacția Jurnalul    |   

Ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului, Radu Oprea, a participat la ceremonia de inaugurare a zborului direct între București și Baku. Legătură aeriană directă cu Azerbaidjan se realizează prin două zboruri săptămânale. Un zbor ține trei ore.

Ceremonia a avut loc luni.

„De astăzi avem zbor direct București – Baku. Este un moment istoric în relația directă dintre România și Azerbaidjan, pentru că de astăzi parteneriatul strategic capătă noi dimensiuni. Inaugurarea a avut loc în prezența celor doi ambasadori Gudsi Osmanov și Vasile Soare, dar și a ambasadorilor informali Adrian Mutu și Paul Nicolau”, a anunțat Radu Oprea pe Facebook.

Potrivit ministrului economiei, zborurile directe vor încuraja dezvoltarea legăturilor economice dintre cele două țări.

„Cu certitudine zborul direct cu o frecvență de 2 ori pe săptămână și care durează 3 ore față de cel cu escală 10-12 ore va genera oportunități atât pentru antreprenori cât și pentru turiști. Dar mai mult decât atât, colaborarea cu Azerbaidjan și cu președintele Aliev este strategică în domeniul energiei. De aceea, cu această nouă cursă aviatică directă cred că vom depăși rapid valoarea schimburilor comerciale bilaterale de 353 milioane euro, din care export de doar 23 milioane euro”, a precizat Radu Oprea.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: bucuresti baku zbor Gabriel Oprea
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri