Cu toate că din ce în ce mai des se vorbeşte despre construirea unor ziduri, în perioada 9-12 ianuarie 2017, la Geneva, se decide soarta ultimului zid care desparte o capitală europeană. Este vorba despre zidul care dăinuie de mai bine de 50 de ani în Nicosia şi care desparte într-o atmosferă apocaliptică, parcă desprinsă din Siria zilelor noastre, comunităţile cipriot-greacă şi cipriot-turcă.
Originile conflictului datează din epoca colonială britanică de dinaintea independenţei insulei (dobândită în anul 1960), când facţiuni din ambele comunităţi militau pentru unirea cu "patriile-mamă", Grecia, respectiv Turcia. Cu toate că una dintre cele mai persistente forţe multinaţionale de menţinere a păcii este lansată în 1964, aceasta nu poate preveni degenerarea evenimentelor care culminează cu invazia turcă din 1974 ce va deschide calea apariţiei aşa-zisei Republici Turce a Ciprului de Nord (1983), entitate recunoscută doar de Turcia.
Au urmat eforturi repetate pentru reunificarea insulei, negocieri complexe purtate pe mai multe planuri, care au presupus inclusiv aderarea Ciprului, în integralitatea sa, la Uniunea Europeană în mai 2004 (acquis-ul european este şi în prezent suspendat în partea ocupată), toate din păcate fără succes. Miza acestei ultime încercări de rezolvare a problemei cipriote este una uriaşă deoarece este considerată, cvasiunanim, ca fiind ultima ocazie de rezolvare a unei situaţii care trenează de prea mult timp.
Discuţiile din Elveţia se desfăşoară sub tutela Naţiunilor Unite prin eforturile Consilierului Special al Secretarului General al ONU pentru Cipru, Espen Barth Eide, şi vor fi urmate de o conferinţă la care vor participa, pe lângă preşedintele R. Cipru, Nicos Anastasiades, şi liderul cipriot-turc Mustafa Akinci, Grecia, Marea Britanie şi Turcia (în calitate de puteri garante, oricât de anacronic ar părea), precum şi UE, prin prezenţa preşedintelui Comisiei Europene, în calitate de observator.
În spiritul eforturilor din ultimii 15 ani, se va milita pentru crearea unui stat federal cu suveranitate unică, în egală măsură european, în care ambele comunităţi să aibă rang politic egal. Înainte de deplasarea spre Geneva, preşedintele Anastasiades declara: "Ambele comunităţi au toate motivele (…) să vadă cum funcţionează UE, să vadă cum statele moderne funcţionează şi să nu lase umbrele şi semnele trecutului să le afecteze, să vadă cum creăm condiţiile şi perspectivele coexistenţei paşnice (…) astfel încât noile generaţii să poată spera la prosperitate".
Rămâne de văzut dacă cele două comunităţi vor fi lăsate să-şi decidă soarta şi în ce măsură eventuala soluţie se va putea integra în arhitectura geostrategică a Mediteranei de Est.
Nouă ne rămâne să sperăm că dărâmăturile care constituie azi zona tampon dintre cele două comunităţi cipriote vor cădea pradă "ciocănitorilor de ziduri" (ca la Berlin în 1989) şi că bucăţi din acestea vor fi vândute în curând pe tarabele comercianţilor de suveniruri.