Ce văd europenii doar la grădina zoologică, noi putem vedea oricând într-o simplă drumeție. Pe teritoriul țării noastre sunt cele mai mari populații de animale sălbatice de pe tot continentul. Iar caii sălbatici din Delta Dunării, din Munții Banatului sau de pe Insula Ostrov, sunt chiar ultimele exemplare din Europa. Însă din punct de vedere genetic, caii sălbatici din Munții Aninei sunt cei mai apropiați de strămoșeștii cai „talpan” care au trăit de secole în zona noastră. Denumirea de „talpan” vine de la faptul că talpa (copita) cailor sălbatici este mai mare decât cea a cailor domestici.
Nu știam că în județul Caraș-Severin există cai sălbatici. Scopul reportajului meu era cu totul altul, o călătorie pe prima cale ferată montană din România: Smeringul Bănățean, de la Oravița la Anina. Apoi intenționam să cobor la Cascada de la Bigăr, să vizitez Cheile Nerei, să ajung în Pusta Banatului, să văd balta de nuferi din Pădurea Bistra. Însă în tren s-a întâmplat ceva. Cineva a strigat: „Uitați caii sălbatici, pe partea dreaptă!”. Cai sălbatici aici?, am întrebat. „Sunt câteva sute. Uneori oprește și trenul ca să traverseze calea ferată. Alteori merg pe calea ferată înaintea trenului, trec prin tuneluri, iar mecanicii de locomotivă încetinesc și mai mult”, spune un călător. În orice caz, trenul merge foarte încet. Cei 33 de kilometri dintre Oravița și Anina sunt parcurși în mai mult de două ore și jumătate, mergând cu 10-15 km/h. Însă nu se plânge nimeni. Peisajul este superb. Sunt de admirat viaductele (9 la număr, cele mai multe dintre ele în curbă) și tunelurile (14, multe din ele în pantă de 10-20 de grade), construite între anii 1861 și 1863, pe când Banatul era parte a Imperiului Austro-Ungar. Revin: peisajul este de vis, și, de multe ori nici nu știi ce să alegi: să te uiți pe partea dreaptă sau pe partea stângă a vagonului. La final, când am ajuns la Anina, am avut regretul că drumul a durat doar două ore și jumătate. Călătorii povesteau că primarul orașului Oravița, Dumitru Ursu, tot încearcă să facă din acest traseu feroviar o rută turistică europeană, însă cei de la Regionala CFR Timișoara și CFR Călători nu s-au arătat interesați. Mai mult, Trenul a fost redus la doar două vagoane vechi, care fac drumul dus-întors, de la Anina la Oravița și o singură locomotivă. Asta în condițiile în care pe peronul gării din Oravița au rămas cel puțin 200 de turiști care nu au mai avut loc în vagoane. Nu știau că puținele bilete se epuizează din timp, online.
Caii sălbatici nu au dușman natural
Mulți știm despre caii sălbatici că s-ar afla numai în Pădurea Letea, în Deltă, și se crede despre aceștia că ar fi ultimii din Europa. Am aflat, însă, că nu doar în Deltă există cai sălbatici. Mai mult decât atât, cei Munții Aninei sunt mai „sălbatici” decât cei de la Pădurea Letea. Nu sunt cu miile de exemplare, ca în Deltă, ci doar 300-400, însă cei din Banat poartă amprenta genetică a legendarilor cai pe care i-au domesticit dacii în urmă cu 2.000 de ani.
În Anina, am luat legătura cu Ciprian Floare, de la Asociația Wild Caraș-Severin, un iubitor al faunei zonei și un voluntar ecologist. „Sunt câteva sute de exemplare, adunați în câteva herghelii. Noi îi vizităm des, îi fotografiem, vedem dacă sunt sănătoși. Dar niciodată nu-i deranjăm. Când stăm la pândă, doar ca să prindem imagini cu ei cât mai bune, închidem și telefoanele mobile. În această primăvară am avut bucuria să vedem și noua generație de mânji. Sunt sănătoși și foarte jucăuși”. „Au dușmani naturali? Urși? Lupi?”, îl întreb. „Sunt și urși, și lupi, și bursuci. Dar nu sunt probleme. Caii se apără foarte bine singuri. Iar dacă îi sperie cu adevărat ceva, ei fug. Eu îi știu de ani de zile. La câteva animale pe care le văd mai des, le-am mai dat nume”, spune Ciprian Floare.
Putem spune că în Munții Aninei, caii sălbatici sunt în siguranță. Au hrană din belșug și nu-i deranjează nimeni. Nici oamenii, nici alte animale sălbatice. În plus, odată cu închiderea industriei grele din zonă, scăderea poluării, stabilirea ariilor protejate și a parcurilor naturale, s-a creat un spațiu în care natura s-a regenerat. Fiind și rezervație, nici nu s-au defrișat păduri ca în alte zone ale țării, astfel că animalele sălbatice, de la cerbi și vulpi la popândăi, se pot dezvolta nestingherite. O grădină zoologică în cadrul ei natural.
Herghelii de cai sălbatici în România:
- Pădurea Letea. 2.000-3.000 de exemplare, proveniți, în principal, din caii domestici abandonați de localnici și care, ulterior, s-au adunat în herghelii în Pădurea Letea. În anul 2000 s-a dorit decimarea lor, câteva sute fiind prinși și duși la abatoare.
- Insula Ostrov. 100-150 de exemplare, au aparținut crescătorilor de cai sârbi din Moldova Nouă. Aceștia îi duceau cu bacul pe insulă. Desființarea bacului i-a lăsat izolați, dar s-au adaptat și au devenit sălbatici.
- Munții Aninei. 300-400 de exemplare. Mulți sunt liberi de multe generații. Numărul a fost completat de caii abandonați când orașul Anina s-a depopulat, odată cu închiderea minelor.
Caii sălbatici din Munții Aninei au cea mai veche istorie din România și sunt ultimii care mai păstrează ADN-ul sălbăticiei. Ei au existat în libertate în Banat de secole, pentru ca apoi, în perioada industrializării, când la Anina au fost aduși la mină mulți muncitori din județele Moldovei, mulți cai sălbatici au fost capturați pentru a fi puși la muncă. După revoluție, odată cu închiderea minelor și a falimentării orașului Anina, minerii s-au întors acasă, în Moldova, dar nu și-au mai luat și caii, pe care i-au abandonat în pădure, de unde, de fapt, îi și luaseră. Acesta a fost norocul acestor animale, care, redevenind libere, s-au adaptat foarte repede, și-au creat propriile forme de organizare, și-au stabilit arealul lor și au redevenit cai sălbatici.
Un potențial turistic nevalorificat
Ce ar fi de făcut, atât pentru turism, cât și pentru protejarea animalelor de un eventual turism haotic. Ciprian Floare ne spune că „este nevoie de un proiect al autorităților. Cel mai bine ar fi stabilirea unor trasee clar definite și puncte de observare în locurile unde se adună, unde se adapă, unde se împerechează. Și cerbii, și căprioarele, și caii sălbatici, și urșii”.
Din păcate, nu există în acest moment niciun proiect de dezvoltare turistică. Anina este în ultimii ani un oraș-fantomă, părăsit în cea mai mare parte după închiderea minelor de huilă. Cei care au rămas nu au puterea financiară să dezvolte un turism pe cont propriu. Sunt câteva pensiuni, dar nu este infrastructură aproape deloc. Peisajele din Munții Banatului sunt ca-n „Dumbrava minunată”, sunt rezervații naturale, păduri seculare și locuri frumoase de vizitat. Cascada Beușnița, lacul turcoaz, satele vechi cehești, vechiul tunel din perioada Imperiului Roman și multe altele, pentru care nu ar ajunge o săptămână de drumeții. Pentru asta este însă nevoie de o inițiativă și un sprijin de la Consiliul Județean. Potențial turistic este.
Foto: Ciprian Floare, Asociația „Wild Caraș-Severin”