Despre banca centrală independentă a Turciei se pomeneşte mai ales când i se demite guvernatorul de către preşedintele Erdogan. După plecarea lui Erdem Basci, a venit rândul lui Murat Çetinkaya, pe fondul opoziţiei acestuia de a micşora dobânzile, şi, zilele trecute, al lui Murat Uysal, în contextul majorării acestora. O nouă demitere prin decret, fără motivaţie oficială, transparentă, şi iarăşi în condiţii de inflaţie, depreciere a lirei turceşti, precedată de o declaraţie a şefului statului turc potrivit căreia dobânda, respectiv mărirea ei, ar fi „mama şi tata tuturor relelor”.
Sharia interzice să se perceapă dobândă (riba), să se speculeze, să se finanțeze activități cu impact negativ asupra societății (haraam), dar totuşi Turcia este un stat laic, cu armata garant al acestuia, lăsată aşa de liderul modernizării spaţiului euro-asiatic: Mustafa Kemal Atatürk.
Ocazie cu care merită amintit un articol din septembrie 2016, intitulat „De ce n-au rating băncile centrale şi alianţele militare?”, în care se preciza că după o dezvoltare economică spectaculoasă factorii ce ţin de politic vin să submineze Turcia.
Statul euro-asiatic n-a fost niciodată membru NATO fiindcă-i o ţară democrată, ci pentru că armata e garantul organizării moderne a statului. Iar în măsura în care şeful statului a devenit el garantul modernităţii, s-a produs o schimbare de paradigmă contrară filosofiei pe baza căreia a fost acceptată Turcia în NATO.
Aşadar, atunci când armata a ajuns să fie aservită unui conducător politic, s-au conturat premisele actualei crize. La acel moment s-a pus problema cât îi costă pe aliaţi că nu e capabilă conducerea NATO să aibă o reacţie rapidă prin care să nu contribuie la întărirea poziţiei lui Erdogan!
Şi preambulul economic la situaţia actuală l-a constituit o reacţia a președintelui Erdogan, când a pus la îndoială necesitatea unei bănci centrale independente, spunând că în cazul în care nu poate face față sarcinilor, șeful Băncii Naționale a Turciei, Erdem Basci, va fi tras la răspundere.
În prezent, Basci nu mai conduce banca centrală, nici Çetinkaya sau Uysal, alţi economişti de prim rang ai elitei financiare. Mărul discordiei îl reprezintă dobânzile şi situaţia economică precară, dar care reprezintă consecinţa felului de a funcţiona al lui Erdogan.