Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii Care au fost veniturile lunare pe gospodărie în primul trimestru din 2020. La cât au ajuns cheltuielile

Care au fost veniturile lunare pe gospodărie în primul trimestru din 2020. La cât au ajuns cheltuielile

Veniturile medii lunare pe gospodărie au fost de 5.119 lei în primul trimestru din 2020, din care s-au cheltuit 4.269 de lei, transmite Institutul Naţional de Statistică (INS).

În intervalul ianuarie - martie 2020, veniturile băneşti au fost, în medie, de 4.710 lei lunar/gospodărie, respectiv 1.830 lei/persoană, iar veniturile în natură s-au ridicat la 409 lei lunar/gospodărie adică 159 lei/persoană.

Salariile şi veniturile asociate au fost cea mai importantă sursă de venituri, ceea ce reprezintă 67,8% din veniturile totale ale gospodăriilor.

La formarea veniturilor totale ale gospodăriilor au mai contribuit veniturile din prestaţii sociale (18,9%), veniturile din agricultură (1,3%), veniturile din activităţi neagricole independente (1,8%), din proprietate şi vânzarea de active din patrimoniul gospodăriei (1,3%) şi veniturile în natură (8,0%), contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii (6,7%).

Principalele destinaţii ale cheltuielilor efectuate de gospodării au fost: consumul de bunuri alimentare, nealimentare, servicii şi transferurile către administraţia publică şi privată şi către bugetele asigurărilor sociale, sub forma impozitelor, contribuţiilor, cotizaţiilor, precum şi acoperirea unor nevoi legate de producţia gospodăriei (hrana animalelor şi păsărilor, plata muncii pentru producţia gospodăriei, produse pentru însămânţat, servicii veterinare etc.).

Cheltuielile pentru investiţii, destinate cumpărării sau construcţiei de locuinţe, cumpărarea de terenuri şi echipament necesar producţiei gospodăriei, cumpărarea de acţiuni deţin o pondere mică în cheltuielile totale ale gospodăriilor, de 0,3%.

Potrivit clasificării standard pe destinaţii a cheltuielilor de consum, produsele alimentare şi băuturile nealcoolice au deţinut, în trimestrul I din 2020, în medie, 34,1% din consumul gospodăriilor.

La nivel general, veniturile medii lunare au reprezentat 5.119 lei pentru fiecare gospodărie şi 1.989 lei/persoană.

Cheltuielile s-au ridicat, în medie, la 4.269 lei/lună/gospodărie (1.659 lei/persoană) şi au reprezentat 83,4% din nivelul veniturilor. 

Subiecte în articol: venituri gospodarie cheltuieli
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri