Jurnalul.ro Ştiri Observator Care este programul simulării EVALUĂRII NAŢIONALE şi a BACALAUREATULUI

Care este programul simulării EVALUĂRII NAŢIONALE şi a BACALAUREATULUI

În lunile februarie şi martie, elevii de clasele a VIII-a, a XI-a şi a XII-a vor susţine examenele de Evaluare Naţională şi simularea Bacalaureatului.

Primii care vor intra în examene vor fi elevii clasei a VIII-a. Pe 22 februarie aceştia vor susţine simularea la limba şi literatura română, iar pe 23 februarie la matematică. Rezultatele simulării vor fi afişate pe 4 martie.

În cazul elevilor claselor a XI-a şi a XII-a, calendarul simulării Bacalaureatului este următorul: 7 martie – limba şi literatura română, 9 martie – proba obligatorie a profilului, 10 martie – proba la alegere a profilului şi specializării (numai pentru elevii clasei a XII-a), 18 martie afişarea rezultatelor.

Profesorii sunt de părere că simularea examenelor naţionale este un bun prilej pentru elevi să vadă care le este nivelul de pregătire.

Rezultatele vor fi discutate de profesori cu elevii şi părinţii, pentru ca apoi să fie luate măsuri pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare, acolo unde este cazul.


TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri