Jurnalul.ro Timp liber Jurnalul TV Carmen Negoiță și sora ei, Andreea luptă pentru marele trofeu Asia Express pe Drumul Zeilor. Carmen: ”Când sunt foarte competitivă, pot să devin fiară!”

Carmen Negoiță și sora ei, Andreea luptă pentru marele trofeu Asia Express pe Drumul Zeilor. Carmen: ”Când sunt foarte competitivă, pot să devin fiară!”

de Redacția Jurnalul    |   

Cel mai dur reality show al momentului, Asia Express, revine la Antena 1 din 1 septembrie, cu un itinerar spectaculos - cel mai lung de până acum, având 11 etape, în loc de 10. Thailanda, Malaezia și Indonezia sunt țările pe care le vor traversa perechile de vedete dornice de aventură la capătul lumii, printre concurenții care se aliniază la startul sezonului șapte numărându-se content creator-ul şi antreprenoarea Carmen Negoiță, împreună cu sora ei, Andreea.

Cele două au dezvăluit că, deși în viața de zi cu zi au o comunicare extraordinară, presiunea competiției și-a spus cuvântul, iar momentele pline de tensiune nu au lipsit pe Drumul Zeilor.

”Noi știam cam cum vom fi și cum ne vom înțelege. Știam că, la un moment dat, ne vom ieși din sărite, ne vom enerva și vom țipa. Pur și simplu este o metodă de a ne descărca și a elimina din sistem energiile negative, care nu ne folosesc, ca să ne facem treaba cum trebuie. Mie îmi place foarte mult că eu și Carmen suntem diferite. Eu văd lucrurile într-un fel, ea le vede în alt fel și reușim să ne completăm”, a declarat Andreea. ”Când sunt foarte competitivă, pot să devin fiară. Sora mea, în schimb, este mai sociabilă, mai caldă. Dar, în același timp, este mai agitată și mai tipicară decât mine. Așa că, uneori, ea mă enervează pe mine și eu țip ca să mă lase-n pace. Încerc să mă concentrez la ce am de făcut, dar ea vorbește extrem de mult, așa că, la un moment dat, ajung să țip și eu la ea”, a dezvăluit Carmen, cu umor, adăugând că ritmul competiției i-a depășit cu mult așteptările. ”Când ești în mijlocul nebuniei, nu simți nici durere, nici oboseală. Și-abia când se oprește toată nebunia îți dai seama cât de obosit ești. Ieri seară, la cazare, am adormit lemn după 10 minute, deși de obicei nu adorm repede seara. Dar ieri dormeam profund în timp ce, în cealaltă cameră, se făcea focul, gazdele se spălau, mâncau, vorbeau, tușeau, era o gălăgie...”, a povestit ea. ”Aventura asta te pune în toate ipostazele, te testează în toate formele posible și descoperi, de fapt, cine ești tu cu adevărat, lucru pe care n-ai putea să-l faci în zona ta de confort. Asia Express este mai mult decât ne-am imaginat. Totul este neașteptat pe Drumul Zeilor. Oricât ai încerca să-ți faci scenarii înainte – și eu am obiceiul acesta prost – nu se potrivește cu ceea ce urmează să se întâmple”, a  mai declarat Andreea.

Anca Țurcașiu și prietena ei, actrița Andreea Samson, Nicolai Tand și Sorin Brotnei (nașul și finul), Betty Salam și Cătălin Vişănescu, comedianții Ioana State și Mane Voicu, Mihai Găinușă și colega lui de radio, Oana Paraschiv, Victor Slav și iubita lui, Selina, Adi Nartea și prietenul lui, actorul Cosmin Vîjeu, Andrei Ursu și iubitul lui, Vlad Condurache, sunt celelalte echipe care se aventurează pe Drumul Zeilor. Cum se vor descurca ei telespectatorii vor descoperi din
1 septembrie
, de la ora 20.00, la Antena 1. Programul de difuzare rămâne cel consacrat - duminica de la ora 20.00 și de luni până miercuri, de la 20.30, în prima săptămână premiera maraton aducând cinci ediții consecutive: duminică, de la ora 20:00 și de luni până joi, de la ora 20:30.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri