Jurnalul.ro Ştiri Externe Casa Albă taie miliarde din finanţarea oraşelor-sanctuar, inclusiv New York

Casa Albă taie miliarde din finanţarea oraşelor-sanctuar, inclusiv New York

Un ordin executiv al preşedintelui american Donald Trump către secretarul pentru securitate internă ar putea duce la tăierea unor fonduri de ordinul miliardelor de dolari pentru oraşele-sanctuar, transmite Reuters. Agenţia a calculat că numai cele 10 oraşe cel mai puternic afectate ar putea pierde 2,27 miliarde de dolari. 

Termenul oraş-sanctuar nu are o definiţie oficială. Este vorba de municipalităţi unde autorităţile locale refuză cooperarea cu cele federale în acţiunile împotriva imigranţilor ilegali. Unele oraşe eliberează pentru aceştia acte de identitate valabile pe plan local. În altele, poliţia nu operează arestări doar pe baza statului de imigrant, ci numai dacă există mandate pentru infracţiuni. Există şi state-sanctuar. În general, autorităţile care declară sau practică neoficial un astfel de statut sunt democrate. 

Preşedintele Donald Trump, ales din partea Partidului Republican, care deţine majoritatea în ambele camere ale Congresului SUA, intenţionează să-şi respecte promisiunea din campania electorală de a bloca finanţarea federală pentru aşa-numitele sanctuare, a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Sean Spicer. "Americanii nu vor mai fi obligaţi să subvenţioneze nerespectarea legilor noastre", a spus el miercuri. 

Potrivit Reuters, cel mai mult ar avea de suferit de pe urma unei astfel de măsuri, în ordinea sumelor pierdute, oraşele New York, Chicago, Los Angeles, Philadelphia, Detroit, Seattle, San Francisco, Boston, Denver şi capitala SUA, Washington. Nu este foarte clar ce anume fonduri va tăia administraţia Trump, deoarece de la bugetul central se plătesc sume atât direct unor organizaţii pentru servicii sociale, cât şi prin intermediul bugetelor statelor. De exemplu, tăierile nu vor afecta fondurile programului de asistenţă medicală Medicaid, care sunt administrate de state. 

Finanţarea federală ar putea fi sistată pentru diverse programe privind locuinţele, sănătatea, educaţia etc. De exemplu, programul pentru învăţământul preşcolar Head Start, în cele 10 oraşe menţionate totalizează 460 de milioane de dolari. Lucrările la aeroporturi au fost finanţate cu 238 de milioane de dolari, iar prevenirea şi tratamentul celor infectaţi cu HIV, virusul care provoacă SIDA, 153 de milioane. 

Primarul New Yorkului, democratul Bill de Blasio, anunţase încă de marţi că va suplimenta rezervele bugetare pe următorii patru ani cu 250 de milioane de dolari, din cauza nesiguranţei legate de intenţiile preşedintelui. Miercuri, el a afirmat că ordinul semnat de Donald Trump nu este decât o declaraţie de intenţie redactată în termeni juridici, informează AFP. El a precizat că prima victimă a subfinanţării ar fi poliţia metropolei. Aflat alături de el, şeful poliţiei newyorkeze, James O'Neill, a declarat că forţele de ordine ar putea fi private de 150 până la 160 de milioane de dolari, inclusiv fonduri destinate luptei împotriva terorismului. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri