Jurnalul.ro Ştiri Locale Unul dintre cele mai frumoase locuri din România a dispărut. O cascadă s-a prăbușit

Unul dintre cele mai frumoase locuri din România a dispărut. O cascadă s-a prăbușit

de Redacția Jurnalul    |   

O cascadă din România s-a prăbușit chiar în locul de unde putea fi admirată de turiști.

Cascada Clocota, din stațiunea Geoagiu Băi, județul Hunedoara este preferată de turiști datorită apelor termale care coboară de la o înălțime de circa 20 de metri și au modelat peretele de calcar și travertin.

În zilele de vară, cascada devine unul dintre cele mai aglomerate locuri ale stațiunii, iar vizitatorii nu rezistă tentației de a face o baie, scrie adevarul.ro.

Turiștii urcă pe "treptele" cascadei pentru a sta sub apele termale, ignorând riscul unor accidentări.

Însă la începutul acestei săptămâni, o parte din versantul cascadei s-a surpat și bucăți de rocă de câteva sute de kilograme, amestecate cu trunchiuri de copaci, au căzut în gol, peste treptele de la poalele cascadei.

CAceasta s-a prăbuşit chiar în locul ocupat adesea de turiști.

Stațiunea Geoagiu Băi era una dintre cele mai căutate băi termale în antichitate. 


 

Subiecte în articol: cascada Geoagiu Băi
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri