Jurnalul.ro Bucurii la feminin Ce greşeli să eviţi când redactezi un CV

Ce greşeli să eviţi când redactezi un CV

de L. Budin    |   

Cauţi un nou job şi te apuci să redactezi un curriculum vitae sau să-l actualizezi pe cel vechi? Înainte de a-ţi trimite CV-ul angajatorului, trebuie să ai grijă la câteva detalii. 

 

Un CV trebuie să fie concis, clar, ordonat şi scris într-o limbă română impecabilă. Ar trebui să fie însoţit şi de o scrisoare de intenţie, adaptată jobului la care aplici. Asta înseamnă ca scrisoarea să fie formulată astfel încât accentul să cadă pe abilităţile candidatului, care răspund cerinţelor angajatorului. 

 

Atenţie la ortografie 

Greşelile de ortografie și de exprimare sar în ochi, mai ales dacă încerci să-ți convingi angajatorul că ești un profesionist atent la detalii. Verifică de mai multe ori CV-ul, înainte de a-l trimite mai departe, sau cere ajutorul unui „cap limpede” - o rudă sau un prieten dornic să-ţi vâneze literele lipsă şi cuvintele nepotrivite. 

 

Evită expresiile calpe

Mulţi obişnuiesc să folosească în CV-uri expresii golite de sens sau care s-au banalizat prin folosire îndelungată: „abilităţi de lider”, „spirit de echipă” etc. Înlocuieşte-le cu fraze şi cuvinte, de bun simţ, care reflectă într-adevăr calităţile pe care le ai. 

 

Ţine-ţi fantezia în frâu

E bine să dai dovadă de fantezie şi de simţul umorului doar când redactezi scrisoarea de intenţie pentru un post ce presupune creativitate şi inventivitate. Altfel, expresiile glumeţe, excesul de culoare şi „floricelele” nu au ce căuta într-un curriculum vitae profesional.

 

Nu te lungi 

Sunt angajatori care cer informaţii detaliate despre competenţele candidaţilor. La cererea expresă a angajatorilor, candidaţii pot trimite CV-uri de tip Europass, cu rubrici ce pot fi completate detaliat. Dar, la modul general, puţini angajatori au răbdare să parcurgă un CV cu zeci de pagini. Un curricumul vitae ideal nu ar trebui să depăşească două pagini. Candidatul poate menţiona, în scrisoare de intenţie, că e gata să furnizeze oricând detalii suplimentare despre competenţele sale. 

 

Fă o selecţie

Menţionează doar experienţa profesională relevantă, în strânsă legătură cu postul vizat. Nu pomeni toate cursurile la care ai participat, toate joburile sau colaborările. Pot fi menţionate stagiile şi trainingurile care ţi-au îmbogăţit experienţa, în sensul celor cerute de angajator. 

Oferă detalii legate de vârstă sau stare civilă doar dacă reprezintă un atu pentru a obţine postul la care râvneşti - ca să demonstrezi că ai experienţă, că eşti capabil/ă să-ţi asumi multiple responsabilități etc. 

 

Cu fotografie - sau nu

Chiar dacă portalurile de joburi te încurajează să ataşezi şi o poză la CV, fotografia nu e obligatorie. Dacă vrei totuşi să adaugi şi o poză, optează pentru una de tip portret, realizată, de preferinţă, de un profesionist. 


 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri