Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a dat asigurări că nu se desfiinţează Pilonul II de pensii, dar a precizat că este în analiză posibilitatea ca fiecare persoană să poată să aleagă dacă vrea sau nu să cotizeze la acest pilon.
„Există trei piloni de pensie, pilonul 1 al statului, al doilea este tot al statului dar este administrat privat, pilonul II, și al treilea este pilonul de pensii private”, a spus ministrul, joi seară, la Antena 3.
„Al treilea pilon este destul de competitiv în România. În ultimii ani a reușit să dea pensii bune. În ceea ce privește pilonul I, toată lumea va fi obligată să contribuie în continuare la el, la pilonul statului. Aici nu face nimeni rabat, este cel mai important pilon al statului. Statele nu dau faliment niciodată, așa cum s-ar putea întâmpla cu firmele private.
În ceea ce privește pilonul II de pensii, care este administrat privat, el este obligatoriu cel puțin pentru cei care până în 2009 aveau vârsta de până în 35 de ani și dorința noastră este să le lăsăm posibilitatea celor care în prezent cotizează să opteze dacă rămân pe pilonul I și II, sau rămân doar pe pilonul I de pensii”, a explicat Olguța Vasilescu.