Marcel Ciolacu, liderul social-democraților, afirmă că nu este nicio problemă ca avocata Laura Vicol să deschidă lista pentru Camera Deputaților în Dolj: „Nu am auzit să fie nici coruptă, nici neprofesionistă”.
„Am luat act, nu o cunosc pe doamna Laura Vicol. Nu am auzit să fie nici coruptă, nici neprofesionistă. Am înțeles că sunt probleme că a avut anumiți clienți, ca și avocat. Acum... dacă dumneavoastră luați un interviu unui criminal înseamnă că nu mai aveți dreptul să aveți viață politică? O să o analizăm împreună cu colegii mei din cadrul Consiliului Politic Național”, spune Marcel Ciolacu despre faptul că organizația Dolj propune ca lista pentru Camera Deputaților din acest județ să fie deschisă de Laura Vicol.
El ține să precizeze că Laura Vicol, din punct de vedere al criteriilor principale de profesionalism, nu are niciun dosar penal și nici nu e implicată într-o anchetă penală.
„Nu cred că este vreo problemă. Sunt sigur că mâine o să vă spunem decizia partidului”, a spus liderul PSD.
Avocata Laura Vicol este cunoscută pentru că a apărat-o pe fosta șefă a DIICOT, Alina Bica. Avocata se află în fruntea listei candidaților la Camera Deputaților a PSD Dolj.