Jurnalul.ro Ştiri Observator VIDEO Ce spune Florin Cîțu despre prelungirea stării de alertă

VIDEO Ce spune Florin Cîțu despre prelungirea stării de alertă

Starea de alertă se prelungește cu  30 de zile pe teritoriul României, începând cu  12 iunie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea COVID-19, după cum a declarat premierul Florin Cîțu.

Acesta a anunțat și noi măsuri de relaxare.

Se va redeschide punctul de trecere a frontierei României cu Republica Moldova de la Rădăuți-Prut, județul Botoșani.

De asemenea, se va permite, în 28 iunie, participarea la evenimentul sportiv organizat în cadrul optimilor Campionatului European de Fotbal UEFA 2020, cu până la 50% din capacitatea maximă a tribunelor.

O altă măsură este aceea de a permite organizarea și desfășurarea în aer liber a evenimentelor, întâlnirilor, în cadrul campaniilor electorale aferente alegerilor locale parțiale din data de 27 iunie 2021, cu participarea a până la 1.000 de persoane.

Numărul de persoane care pot participa la evenimente private, precum nunți, botezuri, a fost mărit la maxim 200 de persoane în interior și cu asigurarea unui spațiu de 2 mp pentru fiecare participant.

Mediafax

 

 

 

 

Subiecte în articol: florin citu stare de alerta
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri