Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii Cea mai mare tipografie din România va realiza investiții de 4 milioane de euro în 2020

Cea mai mare tipografie din România va realiza investiții de 4 milioane de euro în 2020

Rottaprint, cea mai mare tipografie flexografică producătoare de etichete autoadezive şi ambalaje flexibile din România, anunţă investiţii de 4 milioane de euro pentru anul acesta.
Compania a încheiat anul 2019 cu o cifră de afaceri de peste 23 milioane de euro, în creştere cu circa 7% faţă de anul precedent şi pentru acest an estimează o creştere de două cifre a veniturilor.

Investiţiile prevăzute pentru anul în curs vor fi direcţionate pentru dezvoltare software, siguranţa angajaţilor, utilaje prin care se va reduce impactul producţiei asupra mediului, implementarea unui sistem performant de colectare selectivă, dezvoltarea liniilor de producţie pentru etichetele inteligente, precum şi finalizarea procesului de certificare pentru siguranţa alimentară conform schemei FSSC 22000.

În 2019, compania a derulat investiţii de 1,5 milioane de euro în extinderea parcului de utilaje, echipamente pentru dezvoltarea unor noi linii de producţie, precum cea a cartonaşelor promoţionale înfoliate sau a capacelor de aluminiu cu embosare pe margine (rim emboss) şi software.

"În 2020, vom continua dezvoltarea liniilor de fabricaţie pentru noile categorii de produse intrate în portofoliul Rottaprint şi ne întărim angajamentul de a asigura o producţie eficientă şi prietenoasă cu mediul. Toate aceste investiţii, cumulate cu realizările anului trecut, vin în sprijinul optimizării fluxului de producţie intern şi extinderea gamei de produse, fapt pentru care putem estima o creştere a cifrei de afaceri de două cifre până la finalul anului", a declarat Cristi Nechita-Rotta, director general Rottaprint.

Cele mai solicitate produse de către clienţii Rottaprint în 2019 au fost etichetele autoadezive, capacele de aluminiu şi etichetele fabricate din folie termocontractibilă. În ceea ce priveşte topul industriilor pentru care producătorul român a livrat anul trecut, acesta este condus de industria alimentară şi a băuturilor răcoritoare, urmată de vinuri şi industria de retail.

Rottaprint este cea mai mare tipografie flexografică producătoare de etichete autoadezive şi ambalaje flexibile din România. Cu o experienţă de 29 ani, compania cu sediul în Apahida, judeţul Cluj, deţine în prezent patru centre logistice în România, în Timişoara, Braşov, Ilfov, Paşcani şi două centre logistice în Ungaria şi Germania, în care lucrează peste 270 de angajaţi. În 2019, Rottaprint a livrat produse în 11 ţări din Europa, Asia şi Statele Unite ale Americii.

AGERPRES

Subiecte în articol: rottaprint Investitii tipografia
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri