Jurnalul.ro Ştiri Observator Cehia a inclus România pe lista roșie a statelor cu risc mare de infectare cu COVID-19

Cehia a inclus România pe lista roșie a statelor cu risc mare de infectare cu COVID-19

Cehia a inclus România pe lista roșie din cauza creșterii infecțiilor cu coronavirus. Noua decizie intră în vigoare de luni, 3 august, ora 00:00, transmite MAE.

Conform informațiilor comunicate de autoritățile cehe, persoanele care călătoresc din România în Republica Cehia pot intra pe teritoriul Cehiei fără a justifica scopul călătoriei, spre deosebire de persoanele din statele terțe, aflate pe lista roșie.

Toate persoanele care au locuit mai mult de 12 ore, în ultimele 14 zile, pe teritoriul României trebuie să își notifice prezența autorităților sanitare, imediat după intrarea pe teritoriul Republicii Cehia, și să prezinte ulterior Direcției de Sănătate Publică pe raza căreia se află locul de reședință declarat, un test molecular privind infecția cu COVID-19.

Măsurile nu se aplică personalului din domeniul transportului internațional, dacă motivul de intrare este justificat prin documente corespunzătoare, cetățenilor statelor membre UE și străinilor posesori ai unui permis de ședere de lungă durată sau permanent într-un stat membru UE care tranzitează Cehia, în termen de 12 ore.

Cetățenii români care tranzitează această țară pe cale aeriană nu trebuie să respecte măsuri speciale, cu condiția să nu părăsească zona de tranzit din aeroport.

Cei care tranzitează țara pe cale rutieră nu sunt supuși niciunei condiționări sau obligații, dacă durata tranzitului nu depășește 12 ore.

Mediafax

Subiecte în articol: cehia lista rosie COVID
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri