Jurnalul.ro Ştiri Externe Cel puțin trei persoane, împușcate mortal în timpul protestelor din Iran

Cel puțin trei persoane, împușcate mortal în timpul protestelor din Iran

Cel puțin trei persoane au fost împușcate mortal după ce protestatarii din Iran au intrat în conflict cu forțele de securitate în cadrul unor noi tulburări cauzate de moartea lui Mahsa Amini, potrivit BBC.

Două persoane au fost ucise în Sanandaj. Este vorba despre un bărbat împușcat în mașina sa după ce a claxonat în sprijinul protestatarilor. Un oficial de poliție a declarat că un bărbat a fost ucis de „contrarevoluționari", relatează agenția de presă de stat IRNA.

Un videoclip distribuit online a arătat o femeie împușcată în gât care zace inconștientă pe jos în Mashhad.

Magazinele din mai multe orașe au fost închise în semn de susținere a protestatarilor, inclusiv în bazarul din Teheran, unde oamenii furioși au dat foc unui chioșc al poliției și au alungat forțele de securitate.

Mahsa Amini a fost reținută la Teheran de poliția pentru moralitate pentru că nu și-ar fi acoperit părul corespunzător. Tânăra în vârstă de 22 de ani a murit în arest la 16 septembrie, la trei zile după ce a fost arestată.

Grupurile pentru drepturile omului spun că peste 150 de persoane au fost ucise de la începutul protestelor din Republica Islamică, la 17 septembrie.

(sursa: Mediafax)

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Subiecte în articol: proteste iran Mahsa Amini
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri