Acuzațiile de plagiat sunt cele mai la-ndemână, atunci când se dorește decapitarea unui ministru. Era de așteptat, încă de anul trecut, să se ajungă la „plagiatul” ministrului Educației, pe formula deja patentată, la nivel european, încă din 2011, cu rădăcini experientale din 2000. Întotdeauna a funcționat această rețetă imbatabilă care ne scapă de orice ministru nedorit, iar Cîmpeanu este doar unul dintr-o serie lungă.
Sorin Cîmpeanu a devenit „plagiator” după ce „a călcat pe bec”, refuzând să execute anumite ordine. Nu contează câți specialiști au depus mărturie în favoarea celui acuzat de plagiat, nu contează nici faptul că nu s-a făcut o anchetă reală care să stabilească plagiatul ministrului, nici faptul că nu există vreo hotărâre judecătorească în acest sens. Opinia publică este acum cea care decide dacă cineva este sau nu plagiator. Exact această problemă gravă a acuzațiilor fără suport juridic a-ncercat ministrul demisionar să o înlăture, însă l-a învins și pe el sistemul. Încă de joia trecută a pierdut sprijinul politic din guvern, din partid și de la președinție. Săptămâna trecută s-a atins nivelul critic de la care nu mai puteau fi retrase modificările legislative care ar fi făcut curățenie în problema acuzațiilor de plagiat.
Dar tot săptămâna trecută, Cîmpeanu a mai supărat cu ceva, poziționându-se, în forță, împotriva curentului: cu cinci zile înainte de a demisiona, Cîmpeanu a dat și o declarație împotriva curentului, în legătură cu încălzirea tuturor școlilor, precizând că nu acceptă niciun fel de economie la căldură și inspectoratele vor primi și vor distribui oricât de mulți bani vor fi necesari pentru fiecare școală în parte. „Toate inspectoratele şcolare judeţene vor lua legătura cu autorităţile locale pentru a se asigura de respectarea dreptului la educaţie. Aceste demersuri vor fi realizate în coordonare cu prefecturile. Vor fi bani pentru încălzire, nu se justifică inițiativele izolate de reducere a temperaturilor în școli”, a declarat ministrul Cîmpeanu, chiar cu o săptămână înainte de a demisiona. El a mai amintit că proiectul Legii educaţiei „România Educată” prevede creşterea de patru ori a costului standard pentru cheltuielile materiale din care se acoperă cheltuielile cu energia. Programul „România Educată” a fost „păstorit” de președintele României, Klaus Iohannis, încă de la începutul primului mandat al acestuia, iar noile legi ale educației au fost legate de acest program al președinției. Declarația lui Cîmpeanu arăta, astfel, că însuși programul președintelui României s-ar opune nevoii generale de reducere a temperaturii și de economisire a energiei.
Dar răspunsul președintelui Iohannis a venit a doua zi: a declarat că nu tolerează plagiatorii. Deși reieșea din declarație că se referă la Sorin Cîmpeanu, acuzat de plagiat, intelectualii care i-au declarat război fostului ministru nu au fost satisfăcuți și chiar au urmat critici: Gabriel Liiceanu l-a acuzat pe Klaus Iohannis că nu are o poziție fermă față de plagiatori și i-a lansat propunerea să o ia pe Emilia Șercan consilier, pe probleme de plagiat.
A refuzat să încalce legea
Războiul din interiorul guvernului au început încă de la numirea lui Sorin Cîmpeanu la conducerea Ministerului Educației, pentru că acesta s-a luptat permanent cu Ministerul Sănătății și cu DSP, încercând să lase cât mai mult școlile deschise pentru ore cu prezență fizică. La finalul lunii august, anul trecut, a reușit chiar să modifice un ordin comun al ministerelor, astfel încât să se poate face ore la școală, dacă incidența COVID-19 era sub 6 cazuri la mia de locuitori, ca apoi să forțeze și mai mult nota, lăsând școlile deschise și peste această limită. La jumătatea lunii octombrie, anul trecut, DSP Ilfov a cerut închiderea școlilor, după instituirea carantinei, incidența infectării cu SARS-CoV-2 ajungând chiar la 23 la mia de locuitori la Clinceni și peste 20 în altele. Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, s-a opus acestei decizii și a declarat că DPS nu are astfel de atribuții, deci nu poate trece peste lege, pentru a cere școala online. Înainte de acest incident, Cîmpeanu reușise să mai obțină ceva: în Ordinul Comun al Ministerelor Educației și Sănătății s-a decis decuplarea școlilor de la deciziile luate pentru carantinarea zonelor cu număr mare de infectări, fiecare școală având posibilitatea să ia decizia trecerii în sistem online, dacă sunt cazuri de îmbolnăvire în unitatea de învățământ. Și atunci a fost atacat, pe motiv de plagiat (nedovedit).
Dar primele atacuri au fost în vara anului trecut, începând din iunie, după ce a refuzat să retragă titluri de doctor fără decizii ale instanțelor de judecată. Practic, ar fi comis o ilegalitate dacă ar fi retras un titlu de doctor al cuiva care era în plin proces cu CNATDCU, dar nu au mai contat detaliile legate de Justiție. Chiar și studenții la Drept de la Iași i-au cerut demisia, doar pentru că a dorit să nu încalce legea. „Războiul” împotriva ministrului Cîmpeanu a fost declanșat de refuzul acestuia de a-l executa fără judecată pe fostul procuror CSM, Codruț Olaru. Curtea de Apel București a dat apoi o decizie prin care a arătat că reprezentanții ministerului au avut dreptate, însă nici această decizie nu a contat pentru cei care vânează plagiatori. Cei care-i cereau capul lui Codruț Olaru și care apoi l-au obținut pe-al lui Cîmpeanu au interpretat decizia instanței ca pe o acțiune a „mafiei”, nicidecum ca pe rezultatul interpretării corecte a cadrului legal.
Furia populară și cei 100 de intelectuali
La sfârșitul lunii august, anul acesta, deja se cerea demiterea ministrului pentru noul pachet de legi care ar fi pus capăt plagiatului inchizitoriu. Cele două proiecte de lege ale Educației, care au fost în dezbatere publică până pe 24 august, au stârnit furia multor români, iar petițiile lansate în august au strâns peste 15.000 de semnături, în trei zile. Petiția a fost făcută pentru demiterea ministrului Sorin Cîmpeanu și retragerea celor două proiecte de lege. Ministrul Educației a răspuns tuturor acuzațiilor care i se aduc prin două principii ale democrației și ale justiției: cei mai mulți profesori universitari (peste 99%) nu și-a exprimat nemulțumirea în legătură cu legea care va reglementa domeniul universitar, iar plagiatul poate fi stabilit doar de o instanță de judecată, nu doar de acuzațiile care se aduc, astfel încât rezultă că în România avem doar un plagiator la 5.000 de teze, conform cadrului legal. Contestatarii lui Cîmpeanu și ai legilor lui spun că dezbaterea care a durat de pe 23 iulie până pe 24 august ar trebui să se prelungească, pentru că a fost prea scurtă și pusă exact în perioada concediilor.
Una dintre cele mai grave probleme din acest război între tabere a fost legat de desființarea prin reorganizare a CNATDCU – un fel de Mecca a „vânătorilor de plagiate”. Ministrul Cîmpeanu a avut curaj să motiveze modificările din pachetul legislativ chiar explicând că instituția supremă care luptă împotriva hoților cu doctorate plagiate a fost, de fapt, înființată în 1950, cu scopul declarat de a cenzura orice teză de doctorat, astfel încât să nu încalce linia stabilită de Partidul Comunist. Adică noua lege a învățământului superior ar fi desființat o instituție bolșevică. Nu s-a putut. Ministrul a demisionat, vinerea trecută, după ce rezistase eroic un an și jumătate de la prima abatere.
Cîmpeanu a-ncercat, prin Ordine de ministru și apoi prin noul pachet legislativ al Educației, să înlăture caracterul inchizitoriu al acuzațiilor de plagiat și să readucă Justiția în ecuație.
Istoria decapitării liderilor europeni
Seria lungă de demisii, la cel mai înalt nivel, pentru acuzații de plagiat, începe la 1 martie 2011, cu ministrul german al apărării, Karl-Theodor zu Guttenberg. A urmat la rând, la doar câteva luni distanță, exact cel care l-a acuzat pe acesta de plagiat: Norbert Lammert, Preşedinte al Camerei inferioare a Parlamentului Germaniei, cu titlu de doctor în Ştiinţe Sociale al Universităţii Bochum din 1975. În același an, Universitatea Heidelberg i-a retras titlul de doctor, pentru plagiat, eurodeputatului liberal german Silvana Koch-Mehrin, vicepreşedinte, la vremea respectivă, al Parlamentului European. Pe 9 februarie 2013, ministrul german al Educației, Annette Schavan, a demisionat, la câteva zile după ce Universitatea din Dusseldorf i-a retras titlul de doctor, pentru plagiat. Aceasta a-ncercat să se apere, arătând că teza sa chiar adusese multe elemente de noutate, însă a fost atenționată să înceteze cu încercările de a se disculpa și să-și recunoască vina, pe sistemul Inchiziției.
La fel au pățit toți cei care au încercat să explice că de fapt n-au plagiat, iar mass-media și bloggerii, la unison, au considerat că acuzații nu-și recunosc vinovăția, nicidecum că ar avea dreptul să se apere. Tot așa a demisionat, în aprilie 2021, și președintele maghiar Pal Schmitt, iar în mai 2012, în România, a mai demisionat și Ioan Mang, ministrul de atunci al Educației, din Cabinetul Boc. Victor Ponta fusese acuzat de plagiat în prima serie de politicieni de top, din 2011, dar a refuzat să demisioneze. Abia anul trecut s-a încheiat procesul plagiatului pe care a trebuit să și-l asume, la mai bine de un deceniu de la primele acuzații. Un caz similar cu cel din Germania, cu acuzații între colegii aceluiași guvern, am avut și noi în România, în 2016, când ministrul de Interne, Petre Tobă, a fost acuzat în același fel de plagiat, iar demisia lui a fost cerută chiar de colegul său, Mircea Dumitru, ministrul Educației din acea perioadă, care amenințat că va demisiona el, dacă nu este demis ministrul de Interne, colegul lui de partid și de guvern. Diferența față de Germania este că Mircea Dumitru încă nu a fost acuzat de plagiat. Dar au fost acuzați foarte mulți deținători de titluri de doctor din SRI și Poliție, care au format cozi la Tribunalul Militar, în ultimii ani, încercând să se apere. Chiar s-a dus un război împotriva Academiei Naționale de Informații și a Academiei de Poliție, pentru desființarea școlilor doctorale. ANI a rămas încă nedesființată, dar și-a închis Colegiul Național de Apărare (CNI), tot din cauza acuzațiilor de plagiat. Cel mai mult a avut de suferit Academia de Poliție, care a rămas cu școlile doctorale desființate. Academiile militare încă nu au fost atacate, dar deja s-a cerut demiterea premierului Nicolae Ciucă, tot pentru plagiat, ceea ce arată că s-ar putea extinde „războiul” și către zona militară, în curând. În România au scăpat de acuzațiile de plagiat foarte puțini. Două cazuri celebre, tot din Justiție și Securitate națională, sunt generalul SRI Florian Coldea, care a reușit să-și retragă teza de la Biblioteca Națională și să o secretizeze, și Laura Codruța Kovesi, fosta șefă DNA, care a reușit să arate că autoplagiatul era doar 4% și este admisibil.
La nivel european, singura care a scăpat de două ori de acuzațiile de plagiat este Ursula von der Leyen. A fost acuzată prima oară în septembrie 2015, când era ministrul german al Apărării, iar a doua oară în 2019, când a devenit președintele Comisiei Europene, iar scandalul plagiatului a fost reluat.