Premiul Ig Nobel este acordat anual pentru realizări științifice comice. Cea de-a 35-a ediție anuală a Premiilor a avut loc joi la Boston, SUA, și a fost organizată de Annals of Improbable Research, o revistă digitală care evidențiază cercetările care îi fac pe oameni să râdă și apoi să gândească, potrivit AP. De obicei, ceremonia are loc înainte de anunțarea Premiilor Nobel. Câștigătorii nu primesc sume de bani, ci doar strângeri de mână.
La Boston au fost acordate 10 premii. Printre acestea, este cel acordat cercetătorilor japonezi care au vopsit vaci în dungi de zebră pentru a alunga muștele.
„Când am făcut acest experiment, speram să câștig Ig Nobel. Este visul meu. Incredibil. Pur și simplu incredibil”, a spus Tomoki Kojima, a cărui echipă a pus bandă adezivă pe vacile japoneze și apoi le-a vopsit cu spray cu dungi albe. Ca urmare a vopsirii, mai puține muște au fost atrase de vaci, iar Kojima susține că soluția ar putea fi implementată la scară largă.
Printre câștigătorii anului, premiați în 10 categorii, se numără și un grup din Europa care a descoperit că prin consumul de alcool se îmbunătățește uneori capacitatea unei persoane de a vorbi o limbă străină. De asemenea, au primit premii cercetătorii care au studiat creșterea unghiilor timp de decenii, pantofii cu miros urât, ustensilele de teflon și capacitatea liliecilor de a zbura după ce au consumat fructe fermentate.
(sursa: Mediafax)