Jurnalul.ro Ştiri Externe ONU: Belarus va permite tranzitul de cereale din Ucraina fără condiții prealabile

ONU: Belarus va permite tranzitul de cereale din Ucraina fără condiții prealabile

de Redacția Jurnalul    |   

Belarus a anunțat vineri Organizația Națiunilor Unite că va permite, fără condiții prealabile, tranzitul de cereale din Ucraina pe teritoriul său pentru exportul prin porturile lituaniene, a declarat un purtător de cuvânt al ONU, citat de Reuters.

Ministrul adjunct de externe din Belarus, Iury Ambrazevici, s-a întâlnit vineri la New York cu secretarul general al ONU, Antonio Guterres, pentru a-i spune că nu există condiții prealabile pentru tranzitul cerealelor ucrainene, a declarat purtătorul de cuvânt al ONU, Stephane Dujarric.

De asemenea, Ambrazevici „a reiterat solicitările guvernului său de a putea exporta propriile produse, care fac în prezent obiectul unor sancțiuni”, a precizat Dujarric într-un comunicat după întâlnire.

Belarus a fost afectat de sancțiunile occidentale, care au întrerupt exporturile sale de îngrășământ prin porturile din Marea Baltică.

Organizația Națiunilor Unite a declarat că războiul Rusiei din Ucraina a agravat criza alimentară globală, împingând aproximativ 47 de milioane de persoane în „foamete acută” și declanșând necesitatea acordului de export din iulie, prin Marea Neagră, care a fost reînnoit pentru încă 120 de zile luna trecută.

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri