Cântăreţul francez de origine armeană Charles Aznavour a fost externat luni din spitalul în care a fost internat pentru o fractură de humerus după ce a căzut în acest weekend la domiciliul său din sud-estul Franţei, a anunţat un purtător de cuvânt al cântăreţului, citat de AFP.
Cântăreţul de 93 de ani a ieşit "cu braţul stâng într-o atelă pe care va trebui să o poarte până la sfârşitul lui mai", a precizat un comunicat.
Concertele pe care urma să le susţină în această lună în Japonia şi Uzbekistan au fost amânate pentru date ulterioare.
Charles Aznavour îşi va relua turneul pe 5 iunie la Monaco, urmate apoi de Festivalul Aluna (sudul Franţei), Palmanova (Italia), Londra, Marbella, Germania, Croaţia, SUA, Sydney, Kiev şi Bruxelles.
El ar urma să revină în Franţa în noiembrie, iar după aceea va susţine concerte la Tours, Saint-Etienne, Rouen, Dijon şi Strasbourg.
În aprilie, artistul, care va împlini 94 de ani la 22 mai, a fost constrâns să-şi anuleze un concert la Sankt Petersburg, după ce a suferit o criză de lumbago la repetiţii.AGERPRES