Jurnalul.ro Timp liber Jurnalul TV Chef Florin Dumitrescu a câștigat primul battle din sezonul 9 Competiția Chefi la cuțite urcă emoțiile la maximă intensitate: „Am nevoie de medic”

Chef Florin Dumitrescu a câștigat primul battle din sezonul 9 Competiția Chefi la cuțite urcă emoțiile la maximă intensitate: „Am nevoie de medic”

Seara de duminică a adus la Chefi la cuțite un prim câștig în echipa albastră, condusă de chef Florin Dumitrescu: ”Mă bucur foarte mult pentru echipa albastră, pentru că am reușit să câștigăm pentru prima dată sezonul acesta și să spargem ghinionul. Sper să continuăm așa, să fim pregătiți de duel, dar să câștigăm, a mărturisit juratul. Tot Florin Dumitrescu a fost cel care, la finalul serii, a ales să o salveze pe Mirela Negoiță, ce a obținut cel mai mic punctaj în proba individuală. Aleasă inițial în echipa albastră, Mirela a fost transferată în echipa mov a lui chef Cătălin, la schimb pentru Florin Revesz. Cu toate acestea, chef Florin a promis că în momentul în care concurenta va fi în pericol de eliminare va folosi avantajul pentru a o aduce înapoi în echipa sa: ”Mirela este din echipa albastră și a fost trimisă acolo cu un scop. Aveam de gând să o salvez! I-am recomandat să aibă încredere în mine în momentul în care am mutat-o în echipa mov”. Așa se face că cea de-a cincea ediție de confruntări nu a adus nicio eliminare la Chefi la cuțite.

În această seară, de la 20:30, cel de-al șaselea battle pe echipe din sezonul 9 va urca totul la limita insuportabilului în bucătăria Chefi la cuțite. După cinci confruntări la rând pierdute de către echipa verde a lui chef Sorin Bontea, bucătarii încep să resimtă oboseala și presiunea competiției: ”Încerc să insuflu voie bună echipei mele, dar noi deja ne-am obișnuit cu duelul”, mărturisește juratul. Cristina Mălai, un pion de încredere în trupa aleasă de chef Sorin, va avea în această seară nevoie de intervenția medicului, chiar înainte de începerea probei:  ”Am nevoie de medic. Am palpitații și mă doare în piept. Cred că am un atac de panică din cauza emoțiilor.

Dacă printre concurenți se răspândesc stările de amețeală și panică, printre titanii gastronomiei strategiile continuă să prindă contur. Tema impusă de Irina Fodor în această seară va fi doar pretextul unui lupte în care ingredientele sunt, de fapt, amuletele. Așa se face că chef Florin Dumitrescu va pune diseară în joc o amuletă roșie, ce va obliga unul dintre ceilalți doi chefi să îndeplinească o pedeapsă extrasă din bolul negru. La nevoie, puterile magice câștigate de jurați în timpul luptelor culinare din audiții pot schimba definitiv soarta jocului. Cum va decurge mișcarea startegică a lui chef Dumitrescu, telespectatorii pot vedea în această seară, de la 20:30.

Ce echipă va câștiga cel de-al șaselea battle și ce temă individuală va opri drumul unui concurent în competiție, cei din fața micilor ecrane pot urmări diseară, de la 20:30, pe Antena 1.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri