Jurnalul.ro Ştiri Externe China presează Taiwanul prin exerciții de patrulare în apropierea insulei

China presează Taiwanul prin exerciții de patrulare în apropierea insulei

Principalul oficial de securitate din Taiwan a declarat luni, în parlamentul din Taipei, că Beijingul efectuează patrulări de pregătire pentru luptă în apropierea insulei la 7-10 zile, în medie.

În ultimii ani, China a intensificat activitățile militare în apropierea Taiwanului, relatează Reuters.

China revendică Taiwanul - guvernat democratic, ca teritoriu propriu -, iar Beijingul încearcă să ia măsuri ca să își îndeplinească acest obiectiv, acela de alipire a Taiwanului de China.

Directorul general al Biroului Național de Securitate din Taiwan, Tsai Ming-yen, a declarat că Beijingul trimite de obicei cam 10 avioane de război și 3-4 nave militare în patrule comune în apropierea Taiwanului, spre a exercita presiuni deopotrivă politice și economice asupra insulei.

 

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: China taiwan
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri