În timp ce Statele Unite și-au înfuriat aliații din Golf, invocând rațiuni de moralitate, reducând livrările de armament și răcind relațiile cu Riadul, moștenitorul tronului și liderul de facto al Arabiei Saudite, prințul Mohammed bin Salman, cunoscut sub inițialele de MBS, și-a descoperit marea afinitate pentru președintele chinez, Xi Jinping.
Ambii sunt îndrăzneți, dispuși să își asume riscuri, autoritari și, aparent, împărtășesc o ambiție încă nesatisfăcută.
De cealaltă parte, afirmația Beijingului, potrivit căreia „China nu urmărește niciun fel de interes egoist în Orientul Mijlociu”, sună fals și este total lipsită de credibilitate. Gigantul asiatic cumpără mai mult petrol din Arabia Saudită decât oricare altă țară din lume.
Celălalt principal furnizor al Chinei, Rusia, se află în război, aprovizionarea din această sursă fiind, prin urmare, pusă sub semnul întrebării. Prin diminuarea tensiunilor dintre Arabia Saudită și Iran, Xi nu numai că își consolidează alternativele energetice, dar, pe fondul deteriorării continue a relațiilor cu SUA, se ferește, de asemenea, de potențiale limitări ale accesului Chinei la petrolul din zona Golfului.
Concomitent, Iranul este de acord cu acest aranjament, deoarece China are o influență economică tot mai mare asupra Teheranului. În 2021, cele două părți au semnat un acord comercial despre care se spune că valorează până la 400 de miliarde de dolari, în investiții chinezești, pe o perioadă de 25 de ani, în schimbul unei aprovizionări constante cu petrol iranian.
De altfel, iranienii sunt izolați prin intermediul sancțiunilor internaționale, iar chinezii le oferă o gură financiară de oxigen. Conform liderului suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, există speranța că vor urma și mai multe contracte încheiate cu China. El consideră că puterea geopolitică se deplasează spre Est.
„Asia va deveni centrul cunoașterii, centrul economiei, precum și centrul puterii politice și centrul puterii militare!”, declara Khamenei, cu câteva luni în urmă.
Arabia Saudită este de acord cu înțelegerea mediată de Beijing, deoarece un război cu Iranul i-ar distruge economia și ar pune în pericol intenția lui MBS de a domina întreaga regiune.
Viziunile sale îndrăznețe pentru viitorul țării, după epuizarea combustibililor fosili - în vederea menținerii unei stabilități interne - depind de modul cum va investi pe plan intern veniturile deocamdată solide, provenite din petrol și gaze.
Influența americană, în declin
Deteriorarea inițiativei diplomatice americane în zonă pare rezultatul evenimentelor din ultimele două decenii. Războaiele americane din Irak și Afganistan au consumat o bună parte din capitalul diplomatic al SUA în Orientul Mijlociu.
Mai mult, numeroși lideri din Golf consideră continuarea războiului din Ucraina drept o aventură americană inutilă și periculoasă. În plus, aceștia apreciază că unele dintre pretențiile teritoriale ale președintelui rus, Vladimir Putin, asupra Ucrainei nu sunt lipsite de temei.
Ceea ce Occidentul vede, la scară globală, ca fiind o luptă pentru valorile democratice nu are rezonanță în rândul autocrațiilor din Golf, iar conflictul nu le macină în același mod în care îi marchează pe liderii din capitalele europene.
Arabia Saudită și, în special, MBS au devenit deosebit de nemulțumiți de schimbările subite ale diplomației americane din timpul administrației Biden. Mai întâi, Casa Albă și-a redus relațiile cu Riadul - din cauza presupusului rol jucat de MBS în asasinarea jurnalistului Jamal Khashoggi de la „The Washington Post”- apoi a cerut saudiților să reducă producția de petrol, pentru ca, ulterior, să solicite creșterea acesteia.
Aceste inconsecvențe i-au determinat pe saudiți să se ghideze în politică după interesele lor naționale și mai puțin după cele americane.
În timpul vizitei sale în Arabia Saudită, în iulie anul trecut, președintele american, Joe Biden, declara: „Nu vom pleca și nu vom lăsa un vid care să fie umplut de China, Rusia sau Iran”. Se pare însă că, în momentul de față, tocmai saudiții sunt cei care se îndepărtează de SUA.
Beijingul preia inițiativa
De cealaltă parte, înțelegerea mediată de China în Golf arată modul de acțiune al Beijingului, care profită din plin de orice oportunitate.
O serie de analiști apreciază că, în acest caz, Xi s-a ajutat singur nu doar pentru că poate, ci și pentru că liderul chinez își asumă riscuri.
Procesul de medierea în Orientul Mijlociu este considerat de mulți un măr otrăvit, dar perspectiva unor câștiguri enorme pentru China, precum și implicațiile mai largi pentru ordinea regională și chiar globală l-au determinat probabil pe liderul chinez să acționeze.
Semnele unui asemenea deznodământ puteau fi însă anticipate de luni bune. Primirea plină de fast a lui Xi la Riad, în decembrie anul trecut, în prima lui vizită peste hotare după ce a renunțat la politica sa internă de „zero-COVID”, a agitat apele în cancelariile occidentale.
În cursul acelei călătorii, oficialii saudiți și chinezi au semnat zeci de acorduri în valoare de zeci de miliarde de dolari.
Ministerul de Externe al Chinei a descris cu fast vizita lui Xi, acordând o atenție deosebită unui anumit proiect de infrastructură: „China va aprofunda cooperarea industrială și de infrastructură cu Arabia Saudită și va avansa dezvoltarea parcului industrial China-Arabia Saudită («Jizan»)”.
„Proiectul Jizan”, componentă a inițiativei chineze „O centură, un drum”, anunță investiții uriașe în jurul vechiului port de la Marea Roșie, în prezent al treilea ca mărime din Arabia Saudită.
Jizan se află aproape de granița cu Yemenul, scena unui război civil sângeros și a unei bătălii prin procură între Riad și Teheran, încă din 2014, care a declanșat ceea ce ONU a descris drept cea mai gravă criză umanitară din lume. De la vizita lui Xi, atacurile rebelilor houthi, susținuți de Iran, asupra Jizan s-au diminuat semnificativ.
Există însă și alte efecte: planurile de modernizare a manipulării containerelor de la Jizan pun Arabia Saudită într-o mai mare concurență cu porturile de containere din Emiratele Arabe Unite (EAU) și, potențial, tensionează o altă rivalitate regională. MBS încearcă să devină puterea dominantă în zonă, uzurpând rolul de centru regional pentru afacerile globale, deținut în prezent de EAU.
Deși Xi are interesul ca atât Arabia Saudită, cât și EAU să prospere, saudiții sunt de departe partenerii cei mai mari, având un potențial economic global mult mai important, precum și o influență religioasă masivă în lumea islamică.
Cele două state rivale au însă puncte comune în ceea ce privește politica lor față de Iran. Cu alte cuvinte, EAU și Arabia Saudită vor să evite cu orice preț un conflict direct cu Teheranul.
Un atac mortal cu dronă în Abu Dhabi, la sfârșitul anului trecut, a fost revendicat inițial de șiiții houthi, după care rebelii s-au dezis rapid de incident. Mai mult, nimeni nu a dat vina în mod public pe sponsorii iranieni ai rebelilor.
În acest context, o încetare a focului, cândva imposibil de realizat în Yemen, pare să se îndrepte acum spre un deznodământ fericit, un posibil indiciu suplimentar al noii influențe dobândite de China în regiune.
Beijingul este conștient de efectele devastatoare ale unui război continuu în Golful Persic pentru interesele sale comerciale. Acesta este un alt motiv pentru care o apropiere între Arabia Saudită și Iran este de bun augur pentru Xi.
Un alt exemplu al influenței crescânde a Chinei ar putea fi reacția iranienilor față de vecinii lor, în contextul mișcărilor de stradă de pe întreg teritoriul iranian.
Iranul acuză Arabia Saudită că a alimentat protestele masive din orașele sale, încă din septembrie. Saudiții neagă această acuzație, iar atunci când Iranul a mutat drone și rachete cu rază lungă de acțiune în apropierea coastei sale din Golf și a Arabiei Saudite, Riadul a cerut prietenilor săi să solicite Teheranului să detensioneze situația. Rusia și China au făcut acest lucru, iar amenințarea a dispărut imediat.
Amenințare nucleară
Între timp, în pofida eforturilor diplomatice ale SUA, Teheranul se apropie de capacitatea sa de dotare cu arme nucleare, iar MBS a declarat oficial că va asigura paritatea. „Dacă Iranul a dezvoltat o bombă nucleară, noi îi vom urma exemplul cât mai curând posibil!”, a declarat el.
La sfârșitul săptămânii trecute, oficialii americani au declarat că Arabia Saudită caută garanții de securitate americane și ajutor pentru dezvoltarea unui program nuclear civil, ca parte a unui acord de normalizare a relațiilor cu Israelul, dușmanul declarat al ayatollahilor iranieni.
Într-adevăr, atunci când secretarul de stat american Antony Blinken a vizitat Israelul, la sfârșitul lunii ianuarie, îngrijorat de creșterea numărului de morți palestinieni într-un an violent în regiune, de potențialele extinderi ale coloniilor și de schimbările controversate în sistemul judiciar israelian, prim-ministrul Benjamin Netanyahu i-a vorbit despre „extinderea cercului păcii” și despre îmbunătățirea relațiilor cu vecinii arabi, inclusiv cu Arabia Saudită.
Pe măsură ce Arabia Saudită pare să se apropie de Teheran, misiunea lui Netanyahu devine însă tot mai dificilă. Deși atât Arabia Saudită, cât și Israelul se opun cu tărie unui Iran înarmat nuclear, doar Netanyahu pare pregătit să se confrunte cu Teheranul.
În schimb, Riadul preferă diplomația. Nu mai departe de săptămâna trecută, ministrul saudit de Externe a declarat: „Este absolut vital să găsim și o cale alternativă pentru a asigura un program nuclear civil iranian!”. Prin îmbunătățirea legăturilor cu Teheranul, a spus el, „putem să le arătăm foarte clar iranienilor că aceasta nu este doar o preocupare a țărilor îndepărtate, ci și a vecinilor săi”.
Timp de ani, acest demers a fost făcut de SUA, care au intermediat Acordului nuclear internațional cu Iranianul (JCPOA), în 2015.
Xi a susținut acel acord, deși saudiții nu l-au dorit. Nici Iranul nu a avut niciodată încredere în JCPOA, retragerea unilaterală a predecesorului lui Biden, Donald Trump, din tratat confirmând temerile Teheranului și pecetluind soarta înțelegerii.
Între timp, Iranul și-a intensificat activitatea nucleară, depășind cu mult limitele impuse de JCPOA în privința îmbogățirii uraniului și producând material aproape de calitatea utilizată în scopuri militare.
Ceea ce este și mai rău pentru Washington este faptul că decizia unilaterală a lui Trump de a se retrage din JCPOA a afectat percepția internațională privind angajamentul, continuitatea și diplomația SUA. Toate aceste circumstanțe i-au indicat probabil lui Xi că a venit timpul ca el să preia conducerea diplomației globale.
De cealaltă parte, Xi pare să accepte ceea ce Netanyahu nu va tolera, iar diplomația americană nu va putea împiedica: mai devreme sau mai târziu, Iranul va avea, probabil, o armă nucleară.
Astfel, Netanyahu pare tot mai izolat, iar liderul de la Ierusalim, aflat deja sub o presiune internă uriașă din cauza tensiunilor crescânde cu palestinienii și a protestelor israeliene uriașe față de reformele judiciare propuse, se confruntă acum cu o regândire masivă a securității regionale.
Deocamdată, nici Xi, nici Khamenei, nici MBS nu sunt tulburați de dilemele morale care îl limitează pe Biden. Aceasta este marea provocare a regimurilor autocratice despre care a avertizat președintele american - o ordine mondială alternativă, indiferent de ceea ce se întâmplă în Ucraina.