Jurnalul.ro Ştiri Observator Extinderea învățământului dual, pe agenda întrevederii dintre Ciolacu și noul ambasador elvețian

Extinderea învățământului dual, pe agenda întrevederii dintre Ciolacu și noul ambasador elvețian

de Redacția Jurnalul    |   

Premierul Marcel Ciolacu a avut miercuri, la Palatul Victoria, prima întâlnire cu noul ambasador al Confederației Elvețiene în România, E.S. Massimo Baggi. Cei doi oficiali au discutat despre extinderea învățământului dual, dar și despre situația din Ucraina.

Premierul Marcel Ciolacu a avut miercuri, la Palatul Victoria, prima întâlnire cu noul ambasador al Confederației Elvețiene în România, E.S. Massimo Baggi.

„Prim-ministrul a apreciat colaborarea bilaterală excelentă și contribuția importantă a proiectelor finanțate din fonduri elvețiene la dezvoltarea României - securitate, stabilitate şi sprijin pentru reforme, mediu şi infrastructură, sectorul privat, dezvoltare umană şi socială. Unul dintre principalele subiecte aflate pe agenda discuțiilor s-a referit la învățământul dual, domeniu de interes prioritar pentru ambele state. Premierul Marcel Ciolacu a subliniat importanța colaborării cu Elveția pentru extinderea învățământului dual și în regiunile mai puțin dezvoltate din nord-estul și sudul României”, transmite Executivul.

Potrivit sursei citate, ambasadorul Confederației Elvețiene în România a exprimat „interesul deosebit al statului elvețian pentru învățământul vocațional, care poate oferi forță de muncă înalt calificată companiilor”.

„Creșterea investițiilor elvețiene în România este un obiectiv important, a menționat ambasadorul Massimo Baggi, care a punctat determinarea Confederației Elvețiene de a avansa în topul investitorilor străini din România. Între domeniile de interes ale investitorilor elvețieni sunt proiectele sustenabile din punct de vedere climatic, care contribuie la tranziția verde, precum și cele de modernizare a sistemului feroviar. Cei doi înalți oficiali au convenit, de asemenea, asupra necesității unor eforturi conjugate în vederea reconstrucției Ucrainei, stat puternic afectat de agresiunea Federației Ruse”, se menționează în finalul comunicatului.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: ciolacu baggi invatamant dual
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri