Jurnalul.ro Ştiri Observator Ciolacu: Sper ca Noaptea Muzeelor să se desfășoare normal

Ciolacu: Sper ca Noaptea Muzeelor să se desfășoare normal

de Redacția Jurnalul    |   

Sunt discuții în ședința de Guvern de joi pentru rezolvarea problemelor de salarizare din muzeele din România, după ce mai multe muzee publice au anunțat că nu vor participa la Noaptea Muzeelor, din cauza discrepanțelor salariale.

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că se discută, joi, în ședința de Guvern, propunerile Ministerului Culturii privind rezolvarea problemelor de salarizare din muzeele țării, dar și pentru alte categorii, unde sunt discrepanțe salariale.

„Ministerul Finanțelor trebuie să ne confirme aplicarea acestor soluții și actul legislativ pentru a-l aproba săptămâna viitoare. Sunt convins că în aceste condiții avem maturitatea ca Noaptea Muzeelor să se desfășoare normal, cu întreaga listă a muzeelor deschise publicului”, a spus Marcel Ciolacu.

O parte reprezentantivă din muzeele din România nu participă la ediția jubiliară a Nopții Muzeelor, ca formă de protest față de „disproporțiile salariale majore, incorecte și nejustificate” apărute între muzeografi, cercetători, restauratori și ale posturi de profil din Ministerul Culturii.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: Marcel Ciolacu noaptea muzeelor
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri