Jurnalul.ro Ştiri Politică Ciolacu despre cazul de la Pantelimon: Depășește imaginația noastră

Ciolacu despre cazul de la Pantelimon: Depășește imaginația noastră

Marcel Ciolacu spune despre cazul din Spitalul Sf. Pantelimon că nu pricepe de ce managerul „nu este acasă”: „Depășește imaginația noastră”.

„Ce problemă am eu, principială, nu înțeleg de ce managerul de la Pantelimon nu este acasă sau să își preia atribuțiile de medic. Pentru că s-a întâmplat un lucru foarte grav, nu cred că se poate întâmpla ceva mai grav în actul medical, în instituția pe care dânsul o coordona”, a declarat premierul.

Acesta și-a exprimat convingerea că este „un caz singular” și „nu trebuie să începem să atacăm întreg corpul medical”.

„Nu e cazul să transformăm acest caz singular, să începem să-l extindem la întreg corpul medical. Avem Colegiul Medicilor care este independent care merge și controlează actul medical, dar în primul și în primul rând cred că acest semnal s-a dus către toți managerii de spital și toată lumea a început să își facă verificările. Până acum nu a mai fost identificat un alt caz, e și foarte greu, e un caz care depășește imaginația noastră”, a spus Ciolacu.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: ciolacu pantelimon caz manager medic
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri