Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că PE Magistrala CFR 400, în zona localității Arcalia, județul Bistrița-Năsăud, un autoturism a fost lovit de o drezină la trecere la nivel cu calea ferată.
Două persoane rănite ușor au fost transportate la spital.
Circulația feroviară este oprită temporar între localitățile Șieu - Măgheruș și Sărățel, județul Bistrița-Năsăud. Trenurile IR 1941 Satu Mare - Mangalia, Regio 10637 Bistrița - Cluj-Napoca și Regio 4373 Bistrița - Dej Călători staționează până la terminarea intervenției la fața locului.
(sursa: Mediafax)