Drumul Naţional (DN) 67 se află în reparaţii în dreptul localităţii vâlcene Bărbăteşti, zonă afectată de o alunecare de teren din primăvara acestui an, şi, până vineri, circulaţia rutieră se va desfăşura îngreunat, a anunţat, miercuri, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Vâlcea, Constantin Rădulescu.
"Din informaţiile pe care le-am primit de la şeful de lucrare se vor lua toate măsurile, astfel încât vineri să se toarne straturile succesive de asfalt şi circulaţia să se desfăşoare pe ambele sensuri. Aceasta este o veste foarte bună pentru noi toţi, deoarece se apropie sezonul rece, iar drumul este extrem de circulat", a scris Rădulescu pe pagina de Facebook a CJ Vâlcea.
În luna martie, din cauza precipitaţiilor, o porţiune de 20 de metri din drum s-a rupt. Lucrarea este realizată în prezent de angajaţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova.