Jurnalul.ro Ştiri Observator Cîțu anunță măsuri pentru reducerea efectelor pandemiei pentru HoReCa

Cîțu anunță măsuri pentru reducerea efectelor pandemiei pentru HoReCa

Am fost luate câteva decizii care vor ajuta, în perioada următoare, la reducerea efectelor pandemiei, anunță, joi, premierul Florin Cîțu, care precizează că acestea se referă la domeniul HoReCa, dar și la prelungirea unor termene de facilități fiscale pentru contribuabili.

„Am adoptat câteva măsuri, de fapt sunt prelungiri ale unor decizii pe care le-am luat anul trecut, pentru a susține mediul de afaceri. Special țin să menționez că se prelungește pentru HoReCa perioada de scutire cu încă 90 de zile a plății impozitului specific. Ultima oară, acesta a fost prelungit în decembrie, acum prelungim cu încă 90 de zile această facilitate”, anunță Florin Cîțu.

El adaugă că și unele termene de facilități fiscale pentru contribuabili au fost prelungite.

„Restructurarea datoriilor fiscale poate fi cerută până la 31.01.2022. Măsura aceasta a fost inițiată în 2019 și s-a impus obligația debitorului să depună cerere pentru restructurarea în maxim a șase luni de la data notificării pentru a evita deschiderea executării silite. Prelungirea posibilității contribuabililor de a beneficia de rambursare TVA până la 31.01.2022. Aceasta este o măsură pe care am introdus-o prima dată anul trecut, în perioada de stare de urgență, o măsură care a funcționat foarte bine și pe care o prelungim până la începutul anului viitor”, conchide premierul.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: HORECA
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri