Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Cîţu ne vrea “băieţi” răi pe viaţă

Cîţu ne vrea “băieţi” răi pe viaţă

de Adrian Stoica    |   

Guvernul mizează în acest an pe creşterea infracţiunilor la regimul drogurilor, pe indisciplina financiară a românilor şi chiar pe încălcarea legii pentru a creşte încasările la buget. Astfel, din amenzi, penalităţi şi confiscări, Executivul speră să obţină în 2021 circa 486 milioane de lei, după ce anul trecut suma estimată era de 465 milioane de lei, iar în 2024 această sumă ar urma să ajungă la peste 610 milioane de lei.

Comparativ cu anul trecut, în 2021 suma care ar urma să se strângă din amenzi, penalităţi şi confiscări ar urma să fie cu circa 4,3% mai mare. Surprinzător este că Guvernul prognozează că în următorii ani comportamentul indisciplinat al românilor îi va aduce tot mai mulţi bani. În 2023 această sumă ar urma să ajungă la 523 de milioane de lei, pentru ca în 2024 ea să urce la 610 milioane de lei. 

Consumul de droguri creşte încasările

Astfel, veniturile rezultate din valorificarea bunurilor confiscate ca urmare a săvârşirii infracţiunilor la regimul drogurilor şi precursorilor ar urma să crească cu 4,3%, de la 1,6 milioane de lei, în 2020, la 1,7 milioane de lei în 2021. Până în 2024, sumele provenite din acest gen de infracţiuni ar urma să urce la 2,15 milioane de lei. De asemenea, încasările din bunuri confiscate ar urma să fie în sumă de 64,74 milioane de lei (+4,29% faţă de 2020), pentru ca în 2024 să se estimeze încasări de 81,37 milioane de lei. Şi veniturile din amenzi vor cunoaşte o majorare, ajungând la 335,13 milioane de lei (+4,3%), sumă care se va majora cu circa 90 de milioane de lei în 2024. Sume consistente ar urma să fie încasate de stat anul acesta din penalităţi pentru nedepunerea sau depunerea cu întârziere a declaraţiilor de impozite şi taxe - 129 milioane de lei (+9,32%), din majorările de întârziere pentru veniturile neîncasate la termen - 317 milioane de lei (+4,28%), din amenzi judiciare - 11 milioane de lei (+4,28%), din penalităţi datorate în cazul eşalonării la plată - 17 milioane de lei (+4,3%), penalităţi de nedeclarare - 25 milioane de lei (+4,2%), alte penalităţi şi amenzi - 25 milioane de lei (+4,2%).

Se pregătesc obligaţiunile verzi

Ca o noutate, actualul proiect de buget ne anunţă că, pe termen mediu, se are în vedere diversificarea instrumentelor de finanțare, prin realizarea de emisiuni de obligațiuni “verzi”. În acest sens, o primă etapă o reprezintă crearea Cadrului general de emisiuni de obligațiuni verzi la nivel suveran, urmând să fie identificate în bugetul de stat proiectele de investiții/cheltuieli “verzi”. Deocamdată stăm prost la capitolul investiţii verzi, în special în sectorul producerii de energie. Potrivit unui raport european recent, intitulat „Sistemul UE de comercializare a cotelor de emisii în 2020: tendințe și proiecții”, în țara noastră, producţia de energie în termocentrale s-a redus cu 3% în perioada 2018-2019, din care reducerea producţiei pe bază de cărbune a reprezentat 1,8%. Spre deosebire de România, în Germania, scăderea producţiei de energie în termocentralele pe bază de cărbune a fost de 53,6%, în timp ce producţia în termocentralele pe bază de gaze, mai puţin poluantă, a crescut cu 9,2%. 




 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri