Jurnalul.ro Ştiri Observator Prefectul Capitalei, anunț înfricoșător! Stăm rău la consolidarea antiseismică a clădirilor

Prefectul Capitalei, anunț înfricoșător! Stăm rău la consolidarea antiseismică a clădirilor

de Redacția Jurnalul    |   

„Capitala stă rău la consolidarea antiseismică a clădirilor”, spune prefectul Toni Greblă. El afirmă că aproximativ 1000 de clădiri ar trebui reabilitate împotriva cutremurelor.

„Multe clădiri din București sunt cu grad de siguranță scăzut sau foarte scăzut. Sunt celebrele cu bulină roșie, dar sunt și alte clădiri care necesită o consolidare, o pregătire mai bună să poată să facă față unui cutremur de o intensitate mai mare. ...Pregătirea antiseismică, reabilitarea antiseismică a unor clădiri din București, care nu sunt puține, sunt de ordinul a 1000 de clădiri. Consolidarea și numărul clădirilor care pot fi afectate depinde de intensitatea unui viitor cutremur. A doua parte e pregătirea postcutremur, iar ISU stau mult mai bine. Am făcut exerciții, există dotare, există un plan aprobat și fiecare entitate care se implică postcutremur știu foarte bine ce au de făcut. Stăm rău, însă, la consolidarea antiseismică a clădirilor”, spune Toni Greblă.

El acuză indolența unor edili.

„S-a inventat un concept - capacitatea administrativă. Eu l-aș înlocui cu indolență, indolența unor oameni din administrație care nu pregătesc temeinic proiectele pentru a putea să purceadă la consolidarea antiseismică a clădirilor. În ultimii 15 ani niciun municipiu nu poate să spună că nu a avut bani pentru consolidarea clădirilor. An de an fonduri de la Ministerul Dezvoltării, fonduri europene rămân neconsumate nu suntem în stare să muncim pentru a realiza proiecte pentru consolidare antiseismică și al le transpune în practică. Ar trebui ca și acest ultim tragic eveniment să ne trezească la realitate. Este necesar să consolidăm clădirile vechi ale Bucureștiului”, încheie Greblă.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: toni grebla clădiri consolidare cutremure
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri