Jurnalul.ro Ştiri Social CNA a modificat Codul audiovizualului. Deciziile afectează şi spoturile publicitare

CNA a modificat Codul audiovizualului. Deciziile afectează şi spoturile publicitare

Membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) au adoptat, în şedinţa de marţi, o decizie privind modificarea Codului audiovizualului, în urma căreia publicitatea la alimente va trebui să nu încurajeze consumul acestora prin folosirea în reclamă a minorilor între 3 şi 15 ani. 

Această prevedere vizând minorii cu vârste între 3 şi 15 ani va intra în vigoare la 6 luni de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial (MO), iar restul modificărilor făcute Codului - la 30 de zile de la apariţia în MO. 

"Dacă mă întrebaţi pe mine, nu este o interdicţie totală, depinde foarte mult de creativitatea publicitarilor de a face spoturi şi în aceste condiţii, dar în principiu probabil că vom vedea mult mai puţini minori de până în 15 ani în reclamele la alimente (...) nu poţi să îi pui peste noapte, ce s-ar întâmpla dacă toate televiziunile ar trebui să scoată toate reclamele în care apar copiii? Probabil că ar avea o foarte mare problemă, ei au nişte contracte cu agenţiile de publicitate ce nu au nicio legătură cu CNA-ul (...) în 6 luni au timp să facă alte reclame, să comande altele, să mai taie din astea, nu ştiu", a declarat Radu Herjeu, membru al CNA. 

El a amintit că a propus modificarea Codului audiovizualului în urmă cu 1 an şi 4 luni. În opinia sa, printre cele mai importante modificări aduse Codului se numără cea legată de obligativitatea radiodifuzorului de a contacta şi "invita să intre în emisiune" persoana despre care se vorbeşte în timpul programului respectiv şi la adresa căreia s-au adus acuzaţii de către invitaţi, cu posibilitatea ca, dacă nu se dă de omul în cauză, să se anunţe pe post. 

Potrivit Agerpres, Herjeu a afirmat că o altă schimbate foarte importantă ţine de faptul că la prevederea că între orele 6,00 - 23,00 nu pot fi difuzate producţii ce prezintă violenţă fizică, psihică sau de limbaj, în mod repetat, s-a adăugat "sau cu un grad mare de intensitate sau gravitate". El consideră importantă şi că la prevederea privind interdicţia de transmitere, în intervalul orar 6,00 - 23,00, a unor producţii cu scene de sex, limbaj sau comportament obscen, s-a adăugat "vulgar şi trivial". 

"O altă modificare este articolul privind defăimarea cu cele două subcapitole şi anume - este interzis să faci afirmaţii defăimătoare generalizatoare la adresa unui grup, pe baza componenţei sale şi a lucrurilor care îi leagă pe oameni în acel grup şi invers - este interzis să faci astfel de afirmaţii la adresa unei persoane doar pentru că aparţine unui anumit grup", a spus Herjeu. 

Conform deciziei de modificare a Codului, în rândul mesajelor de avertizare care trebuie difuzate a fost inclus "Pentru o bună sănătate orală, spălaţi-vă pe dinţi de două ori pe zi!". 

Întrebat de jurnalişti de ce era nevoie de modificarea Codului, Herjeu a răspuns: "Ca să intrăm în secolul XXI şi cu legislaţia audiovizuală şi pentru că existau multe portiţe prin care se strecurau radiodifuzorii ca să scape de sancţiuni sau cu nişte sancţiuni mai mici".

Subiecte în articol: cna codul audiovizualului
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri