Jurnalul.ro Ştiri Social CNAS a „ameliorat” Contractul-cadru pe 2018

CNAS a „ameliorat” Contractul-cadru pe 2018

de Monica Cosac    |   

De la 1 iulie 2018, pacienţi asiguraţi în sistemul public nu vor mai fi nevoiţi să stea la cozi interminabile la Casele de Asigurări de Sănătate (CAS) pentru aprobarea unui dispozitiv medical, deoarece vor putea putea transmite documentele necesare și prin poștă, potrivit ultimei variante a proiectului Contractului-cadru pentru 2018,  postată pe site-ul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS).

Proiectul menţionat cuprinde o serie de noutăţi care vizează creşterea accesului persoanelor asigurate la medicamente şi servicii medicale, debirocratizarea şi transparentizarea activităţii furnizorilor de servicii medicale, potrivit CNAS.

Astfel, proiectul prevede că începând cu data de 1 iulie 2018 asiguraţii vor putea obţine medicamentele ccompensate sau gratuite de la oricare farmacie din ţară aflată în contract cu sistemul asigurărilor sociale de sănătate. Actuala reglementare (farmacia trebuie să fie în contract cu aceeaşi casă de asigurări de sănătate ca şi medicul prescriptor) va mai fi aplicată doar pentru medicamentele care fac obiectul contractelor cost-volum-rezultat. Similar, şi investigaţiile paraclinice recomandate de medicii aflaţi în contract cu CAS vor putea fi făcute la oricare furnizor de profil din ţară, indiferent cu ce casă de asigurări de sănătate are contract. De asemenea, pacienții cu diagnostic de cancer, aflați în Programul național de oncologie, se vor putea prezenta fără bilet de internare pentru spitalizarea continuă. Medicii din ambulatoriul de specialitate, care au competență/atestat de studii pentru îngrijiri paliative, certificați de Ministerul Sănătății, vor putea acorda până la patru consultaţii/trimestru/asigurat pentru acest tip de îngrijiri.

Medicul de familie va putea oferi noi servicii (o măsură care trebuia luată de multă vreme), precum: măsurarea continuă a tensiunii arteriale pentru 24 de ore (Holter-TA), eliberarea adeverinţei pentru încadrarea în muncă pentru şomeri şi eliberarea fişei sintetice pentru copilul încadrat în grad de handicap.

200 de lei este valoarea sancţiunii primite de spitalul care nu eliberează prescripţia medicală necesară la externarea bolnavului şi se aplică pentru fiecare caz în parte.

 

 

Subiecte în articol: cnas contract cadru
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri