Jurnalul.ro Ştiri Vremea Cod galben de ger în 28 de județe și în Capitală

Cod galben de ger în 28 de județe și în Capitală

de Redacția Jurnalul    |   

28 de județe din țară și Capitala sunt de luni de la ora 10.00 până marți dimineața sub avertizare Cod galben de ger, emisă de ANM.

Avertizarea vizează județele Botoșani, Suceava, Iași, Neamț, Bacău, Vaslui, Harghita, Covasna, Brașov, Vrancea, Galați, Brăila, Buzău, Tulcea, Constanța, Ialomița, Călărași, Giurgiu, Teleorman, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Olt, Vâlcea, Dolj, Gorj, Mehedinți, Ilfov și Capitala.

În aceste zone vor fi temperaturi deosebit de scăzute (în medie, cu 7...9 grade mai mici decât cele normale datei) cu valori maxime ce se vor încadra între -9 și -3 grade, mai mici în nordul Moldovei, până spre -15 grade, unde gerul va persista și pe parcursul zilei. Noaptea va fi ger, astfel că temperaturile minime se vor încadra între -20 și -8 grade.

De asemenea, până miercuri dimineața este în vigoare o infromare meteorologică valabilă în toată țara.

Conform acesteia, vremea va fi deosebit de rece, cu precădere în regiunile extracarpatice, geroasă în timpul dimineților și nopților, la început în Moldova, apoi și în Dobrogea, estul și sud-estul Transilvaniei, în Muntenia și Oltenia și izolat în sudul Banatului. Astfel, în aceste regiuni temperaturile minime se vor situa în general între -20 și -7 grade, iar cele maxime între -15 și -2 grade, cu cele mai scăzute valori în nordul Moldovei, unde gerul va persista și pe parcursul zilelor.

Pe parcursul zilei de luni va ninge slab, local în vest, sud și sud-est și izolat în rest. În noaptea de marți spre miercuri în centru și nord-est vor fi precipitații mixte. Pe arii restrânse se va forma polei sau ghețuș.

Vântul va prezenta intensificări local în regiunile sud-estice și sudice cu viteze în general de 40...50 km/h, amplificând senzația de frig, iar în sud-estul Olteniei, în sudul, centrul și estul Munteniei și în Dobrogea, temporar ninsoarea va fi viscolită.

 

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: cod galben ger judeţe capitala
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri