Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis avertizare pentru Cod portocaliu de ploi torențiale în nouă județe.
Instabilitatea atmosferică, intensificările vântului se vor manifesta în Transilvania, Moldova, nordul Munteniei și al Olteniei.
Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu viteze de peste 65 - 75 km/h, vijelii și grindină.
Cantitățile de apă vor depăși 25 - 30 l/mp și, izolat, 40 l/mp.
Codul portocaliu a fost emis pentru județele Covasna, Harghita, Brașov, precum și în zona de munte a județelor Bacău, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmbovița și Argeș.
Codul portocaliu este în vigoare până la ora 18.00.