Jurnalul.ro Ştiri Vremea Codurile portocaliu și galben de caniculă, prelungite până vineri

Codurile portocaliu și galben de caniculă, prelungite până vineri

de Redacția Jurnalul    |   

Meteorologii au prelungit până vineri Codul portocaliu și Codul galben de caniculă, valabile în mai multe județe din țară.

Miercuri, sunt sub avertizare Cod portocaliu județele Arad, Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Olt și Teleorman. În aceste zone va fi caniculă și disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi de 38...40 de grade. Minimele vor fi de 21...22 de grade, izolat de până la 24...25 de grade în Dealurile de Vest și vor caracteriza o noapte tropicală.

Județele Satu Mare, Sălaj, Cluj, Bihor, Hunedoara, Alba, Mureș, Sibiu, Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Călărași, Ilfov și Capitala sunt sub avertizare Cod galben. Și în aceste zone va fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi în general de 35...37 de grade. Local minimele nu vor coborî sub 20 de grade și vor caracteriza o noapte tropicală.

Joi, va fi Cod portocaliu în Banat, sudul Crișanei, sudul și sud-vestul Olteniei, precum și în sud-vestul Munteniei, unde va fi caniculă și disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi de 38...39 de grade, iar minimele de 21...22 de grade, izolat de până la 25 de grade în Dealurile de Vest și vor caracteriza o noapte tropicală.

De asemenea, joi, va fi Cod galben în nordul Crișanei, cea mai mare parte a Transilvaniei și a Munteniei, nordul Olteniei, unde va fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi de 35...37 de grade. Local minimele nu vor coborî sub 20 de grade și vor caracteriza o noapte tropicală.

Vineri va fi Cod portocaliu în Banat, sudul Crișanei, sudul și sud-vestul Olteniei, precum și în sud-vestul Munteniei. Va fi caniculă și disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi de 38...39 de grade, iar minimele de 20...22 de grade, izolat de până la 25 de grade în Dealurile de Vest și vor caracteriza o noapte tropicală.

De asemenea, vineri va fi Cod galben în în nordul Crișanei, cea mai mare parte a Transilvaniei și a Munteniei și în nordul Olteniei. În aceste zone va fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi de 35...37 de grade. Local minimele nu vor coborî sub 20 de grade și vor caracteriza o noapte tropicală.

 

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri