Planurile de „derusificare” a Europei la acest capitol, accentuate de războiul din Ucraina, ar impune un import anual de circa 200 de miliarde mc de gaze din alte surse. Pentru a ajunge pe vechiul continent, gazele din SUA sau Qatar sunt lichefiate în stațiile de plecare, transportate cu navele gaziere până în terminalele din porturile de sosire, degazeificate și doar apoi dirijate spre consumatori prin rețelele de distribuție. Capacitatea navelor gaziere și a terminalelor sunt punctele critice ale acestui plan de anulare galopantă a dependenței de gazul rusesc.
După ce Polonia și Bulgaria au rămas fără gazele naturale importate din Rusia, presiunea pe administrarea deficitului de gaze al UE s-a accentuat. Reuniunea de urgență a Consiliului Energiei, din 2 mai, de la Bruxelles, a avut ca unic scop stabilirea unor măsuri corelate pentru a rezolva criza gazelor, care devine tot mai presantă. Comunicatul privind participarea ministrului român al energiei, Virgil Popescu, la această reuniune menționează că „eforturile Comisiei Europene și statelor membre sunt îndreptate către identificarea de noi rute și surse alternative de aprovizionare cu gaze naturale și gaze naturale lichefiate (GNL) pentru iarna următoare, astfel ca să se îndeplinească obiectivul de umplere a depozitelor”. Mai aflăm din comunicat că Platforma Energetică UE, recent lansată pentru achiziția în comun de gaze, va avea o primă ședință a grupului de lucru la Sofia, în 5 mai. Sunt programe multe, planuri de perspectivă, dar lipsește „marfa” care să înlocuiască integral gazul rusesc. Singurele surse alternative la gazul rusesc sunt, în momentul de față, livrările suplimentare de GNL. Altă soluție este reducerea consumului, cu îndemnul „mai puneți o haină în plus pe voi!”.
O piață perturbată
Pandemia de coronavirus a provocat un șoc al cererii globale în 2020, care a afectat producția de gaze. După ce viața economică a început redresarea, oferta a rămas în urma cererii, ceea ce a cauzat o criză a gazelor, Europa fiind cea mai lovită, prețurile atingând niveluri-record. Invazia Ucrainei a dat peste cap aprovizionarea din sursa rusească, principalul furnizor al Europei.
GNL, MAREA SPERANȚĂ pentru europeni
Comerțul global cu GNL a crescut cu 6% în 2021, după datele Agenției Internaționale pentru Energie. Australia și Qatar sunt cei mai mari exportatori de GNL, iar Statele Unite, prin finalizarea unor noi capacități de lichefiere, pot deveni în acest an liderul mondial. Alți exportatori au și ei loc sub soare pe piață, cu cantități mai mici: Malaysia, Nigeria, Indonezia, Algeria, Trinidad Tobago, Oman și Papua Noua Guinee. China este cel mai mare importator al lumii de GNL, urmată de Japonia. Asia este principala piață pentru gazele lichefiate, Europa absorbind doar un sfert din comerțul global cu GNL. Pentru a face față cererii de consum, ca alternativă la gazul rusesc, sursa principală este GNL. Europenii ar trebui să „smulgă” contracte din „porția Asiei”, cu oferte de preț mai tentante.
Cum este împărțită piața
În 2021, potrivit unei analize a CEW (Clean Energy Wire), organizație media care sprijină cu informații tranziția energetică, 13 țări UE au importat un total de 80 de miliarde mc de GNL, ceea ce a reprezentat circa 20% din totalul importurilor de gaze. Cei mai mari importatori de GNL din UE au fost Spania (21,3 mld mc), Franța (18,3 mld mc), Italia (9,3 mld mc), Olanda (8,7 mld mc) și Belgia (6,5 mld mc). Cantitățile importate sunt legate direct de capacitățile de operare din terminale, care în februarie 2022 au atins limitele maxime de utilizare. Din cantitatea totală de 80 mld mc de GNL importată de UE, Statele Unite au o cotă de circa 25 la sută, cu o cantitate de 22 mld mc, estimată de 12 miliarde de euro. În luna martie 2022, SUA au anunțat că vor ridica în 2023 volumul de export către UE la 50 mld mc, adică mai mult decât dublul livrărilor din anul 2021.
Cinci ani, pentru construirea unui terminal
Războiul din Ucraina a declanșat o frenezie a proiectelor pentru asigurarea de noi capacități pentru preluarea GNL. Dar investițiile pentru un port terminal durează circa cinci ani și sunt costisitoare. De ani se discută subiectul dependenței de gazul rusesc, ca o vulnerabilitate a UE, fără să se rezolve această problemă de securitate energetică. Acum, cu cuțitul la os, Europa caută să recupereze timpul pierdut. Statistic, ar exista rezerve de capacitate în terminalele existente, dar cantitățile preluate sunt limitate de lipsa unor magistrale de transport spre continent, așa cum este cazul Spaniei. Terminalele din Croația și Grecia urmează să intre în funcțiune cu capacități mai mari pentru preluarea de GNL. Polonia are în extindere terminalul recent inaugurat; la fel, țările baltice au ca unică sursă de ieșire din captivitatea față de gazul din Rusia tot GNL.
Germania, prinsă în plasa rușilor
După blocarea Nord Stream 2, care ar fi urmat să transporte anual spre Germania 55 mld mc de gaz din Rusia, motorul economic la UE riscă să se gripeze. Se caută soluții rapide pentru a reduce dependența celei mai mari economii a UE față de resursele energetice rusești. Proiectele abandonate de import direct de GNL, apreciate ca ineficiente, sunt scoase de la naftalină și reevaluate. Cancelarul Scholz a anunțat finanțarea a două porturi terminale, fiind lansat și un proiect de lege pentru accelerarea GNL, care să permită acordarea de licențe chiar cu derogări la restricțiile de mediu. Pe lângă terminalele fixe, cu termene de finalizare în 2026, guvernul german intenționează să închirieze unități flotante de stocare și regazeificare (FSRU) care să funcționeze la finalul acestui an.