Am nevoie de un astfel de preambul pentru a susține că educaţia a fost adusă la un nivel extrem de jos. Publicul nu sesizează că e indus în eroare de alarme care arbitrează exact acest lucru şi atunci societatea ar trebui să constate falimentul pentru a se aplica terapii de şoc, materializate în reforme structurale.
Amintesc că într-un text recent era evidenţiat faptul că traversăm o perioadă în care evoluția societății e întreruptă, iar fenomenele tip Lebădă Neagră vor veni să reașeze cursul firesc al lucrurilor într-un mod brutal. Acest aspect este valabil la nivel mondial, la noi, în particular, „diagnosticul” ce se poate pune e cel de colaps moral, iar tratamentul, din câte am sugerat, e bazat pe „duşuri reci”.
Și totuși cum ne dăm seama că o societate este bolnavă? Păi, în România, prin observație directă. E suficient să privim în trafic. O societate se găsește într-o stare avansată de suferință atunci când într-un fel sunt educați oameni și altfel funcționează ea, dacă nu taman pe dos. Bunăoară, dacă ești educat să minți, să furi și să ucizi și chiar asta faci, nu se poate spune că societatea e alienată.
Da, dar dacă eşti crescut în spiritul de a nu comite respectivele fapte și nu ții cont de felul cum ai fost instruit, se manifestă ceea ce popular se numește fățărnicie. De aceea, n-am trecut la capitalism decât cu numele, ci tot în comunism am rămas!
Conducătorii au zis că fac niște legi care să-i permită societății să nu mai funcționeze discreționar, ci etic. Să nu mai aibă la bază selecția adversă și hazardul moral. Din păcate, legislația „capitalistă” doar a adoptat niște noțiuni care să rezoneze cu economia de piață, însă ca spirit e la fel ca înainte.
Auzim și învățăm termeni pompoși sau tehnici, numai că se apelează la aceștia pentru a epata. Adoptăm noțiunile în limbaj, dar fără a trece cu adevărat la capitalism. Există o anumită terminologie, fără să se știe să se opereze cu factorii enumerați. Am rămas tot în secvența „Mircea, fă-te că lucrezi”, de aceea e și bolnavă societatea.
Și nu este singurul motiv. Dacă ar fi existat știința lucrului făcut cu instrumente capitaliste, România nu ar fi trebuit să recurgă la austeritate/controlul cererii. Însă pentru că discreționarismul ia locul naturalului/firescului se apelează la acest „remediu”.
De fapt, defecțiunea provine de la încercarea de a conserva un pol de putere. Nu funcționează meritocrația și nu se schimbă polii, ci se conservă discreționar unul singur, ca în comunism. Avem instituții și statut de economie de piață, dar în realitate nici n-am plecat din comunism. Colapsul economic poate fi amânat prin socializarea pierderilor, însă ne trădează cel moral, de care abuzează „alarmiştii”.