Programul cuprinde Cantata “Mare liniștită și Călătorie fericită”, op. 112 de Ludwig van Beethoven, Concertul nr. 2, în la major, pentru pian și orchestră, S.125 de Franz Liszt și Selecţiuni din Simfonia dramatică "Romeo şi Julieta" de Hector Berlioz. Dirijorul corului: Iosif Ion Prunner.
Lawrence Foster se bucură de o carieră importantă ce se desfăşoară pe scene din Statele Unite ale Americii, Europa și Asia. Este un declarat iubitor şi promotor al muzicii lui Enescu, iar The Telegraph aprecia că "Lawrence Foster pare a fi fost adus pe această planetă pentru a dirija muzica lui Enescu. Este cu siguranţă devotat acestei muzici și înțelege fiecare nuanță tehnică și fiecare meandră expresivă”. A activat timp de 9 ani ca director muzical al Operei din Marsilia şi, pentru patru stagiuni, ca director artistic şi dirijor principal al Orchestrei Naţionale Radio din Polonia. Una dintre cele mai însemnate personalităţi din spectrul muzicii clasice, în 1966 Lawrence Foster a primit Premiul "Koussevitzky" oferit de Festivalul de la Tanglewood in 1966. A devenit apoi director muzical la Orchestra Simfonică din Houston, Filarmonica din Monte Carlo, Orchestra Simfonică din Barcelona, Filarmonica din Montpellier, Festivalul de la Aspen, iar la Festivalul "George Enescu" a deţinut aceeaşi poziţie în perioada 1998-2001.
Andrei Korobeinikov este unul dintre pianiştii de top ai generaţiei sale. S-a născut în Rusia, în 1985, şi a dat dovadă încă de timpuriu de un talent prodigios. A urmat Conservatorul din Moscova, la clasa profesorului Andreï Diev, iar la terminarea studiilor a primit distincţia "Cel mai bun muzician al deceniului". Aptitudinile sale intelectuale îl recomandă drept o personalitate erudită. La doar 17 ani a absolvit şi Facultatea de Drept a Universităţii din Moscova, iar textele sale academice pe teme juridice, publicate încă de la vârsta adolescenţei, referitoare la legea dreptului de autor au fost foarte apreciate. Pasionat de poezie, Korobeinikov este binecunoscut pentru talentul de a alcătui programe de concert sincretice.
Cariera sa de pianist concertist se desfăşoară la cel mai înalt nivel, alături de orchestre şi de dirijori de prim rang. Totodată, Korobeinikov este dedicat muzicii de cameră, iar trio-ul alcătuit împreună cu Vadim Repin (vioară)_şi Alexander Kniazev (violoncel) se bucură de o primire incandescentă din partea criticii de specialitate şi a publicului meloman deopotrivă.
Ateneul Român
Joi, 29 februarie 2024, ora 19
Vineri, 1 martie 2024, ora 19
Orchestra Simfonică şi Corul Filarmonicii "George Enescu"
Dirijor LAWRENCE FOSTER
Solist ANDREI KOROBEINIKOV
Program
Ludwig van Beethoven - Cantata “Mare liniștită și călătorie fericită”, op. 112
Franz Liszt - Concertul nr. 2, în la major, pentru pian și orchestră, S.125
Hector Berlioz - Selecţiuni din Simfonia dramatică "Romeo şi Julieta"
Dirijorul corului IOSIF ION PRUNNER