„Dincolo de prozele realist-socialiste («de uzină») cu care și-a făcut intrarea în sistemul literar, Constantin Chiriță a fost un profesionist al literaturii populare, fie ea polițistă (Trilogia în alb) sau sentimentală (Romantica ș.a.). Numele lui rămâne însă definitiv legat de seria Cireșarilor, unul dintre cele mai citite și iubite romane «pentru copii și tineret» din România (nu doar) comunistă, comparabilă ca impact doar cu Medelenii lui Ionel Teodoreanu și cu Toate pânzele sus! de Radu Tudoran (ambele - mult mai mainstream, însă)”, aprecia istoricul literar Paul Cernat în pripa unei minibiografii închinate lui Constantin Chiriță.
O mitologie a inocenței
În completare: „Parțial inspirate din narațiunile lui Mark Twain, cu personaje atașante, epică antrenantă și atmosfere excelent surprinse, această serie cuceritoare de aventuri cu copii (pionieri) și adolescenți (uteciști) în vacanțe și expediții a impus o mitologie a inocenței, instituționalizată ca atare, și a generat un brand - de fapt, un blazon: «cavalerii florii de cireș» - care supraviețuiește bine-mersi peste mode și epoci”.
La început a fost Întâlnirea
Dar care a fost contextul politic/cultural în care a văzut lumina tiparului acest roman-fluviu necontaminat de ideologia bolșevică, creat, culmea!, de un iscoditor aliniat în rest întreaga sa viață pe linia realist-socialistă? Secretele (oficiale) ale acestei geneze au fost dezvăluite chiar de Constantin Chiriță, într-un interviu publicat în nr. 560 al revistei Magazin (29 iunie 1968): „În urmă cu aproximativ cincisprezece ani (n.r. - 1952-1953) mă găseam în faza în care, după nenumărate scrieri mediocre - reportaje, schițe, nuvele -, simțeam gestând ideea realizării unui roman, a unei cărți care să mă reprezinte cu adevărat. S-a întâmplat însă că acest roman, Întâlnirea, să-l pot scrie mult mai târziu, pentru moment reușindu-mi altceva, o carte a cărei elaborare o vedeam ca pe un folositor și necesar exercițiu, înainte de a mă întâlni cu… Întâlnirea”.
În plasa lui Tom Sawyer
Mai departe, pe urmele „Cireșarilor”: „Dacă, în adevăr, impasul în care mă găseam, când începusem să scriu Întâlnirea, îmi solicita un «antrenament», nu este mai puțin adevărat că, fiind un pasionat cititor al literaturii de aventuri pentru tineret, nutream de multă vreme ambiția să pot scrie o replică românească la Tom Sawyer sau la Cărarea pierdută. S-a întâmplat ca exercițiul epic care a fost Cireșarii să însemne, în același timp, descărcarea unor fiori care sălășluiau de mult în mine”. În plus: „De multă vreme exercițiul s-a prefăcut în preocupare constantă, în pasiune. Mă veți întreba ce m-a îndemnat s-o fac. Convingerea că la o anumită vârstă, pe care eu o situez între doisprezece și șaisprezece ani, socotind-o cea mai frumoasă, adolescenții au nevoie de cărți care să-i facă să viseze, să le dăruie «clipe din imaginația lumii», cum spune cineva”.
Cărțile vârstei
„Asemenea cărți ale vârstei - urma Constantin Chiriță, pentru a-și atinge scopul, pentru a transmite adică cititorului valori și învățăminte, trebuie să fie astfel concepute încât să reprezinte vârsta, să fie populate de eroi de-o seamă cu cititorii, să-și desfășoare acțiunea aici, nu aiurea, pe alte meleaguri, să-i dea necontenit adolescentului ideea de verosimil, în sfârșit, să urzească o acțiune cuceritoare prin dinamism și neprevăzut”.
Luptător la circ, apoi redactor la „Scânteia”
De remarcat că omul (de cultură) Constantin Chiriță nu a fost instruit la cel mai înalt nivel în domeniul literelor, nici măcar n-a absolvit studii superioare. Fiu de învățători moldoveni (Clara și Ion Chiriță), Constantin ar fi început liceul la Bârlad, după care ar fi urmat cursuri politehnice în Capitală, nefinalizate însă. Tot ce-i legat cu perioada de formare intelectuală a autorului „Cireșarilor” a fost și a rămas în ceață. Se știe că, la un moment dat, Constantin Chiriță a activat ca luptător la un circ!, dar și că înainte de a-și încerca norocul la facultate, sau după, ordinea e și astăzi neclară, s-a învârtit în cercul strâmt al muncilor de subzistență (a prestat inclusiv ca salahor pe șantierele de la Bumbești-Livezeni). Salvarea a venit, în contul epocii „omului nou”, când vechile elite fuseseră izgonite de pe scena publică și din viață, dinspre „Scânteia”. Chiar așa, fostul circar a fost încadrat, la mijlocul anilor ’40-’50, ca redactor (supus, evident, normelor socialiste).
Pe linia realismului socialist (de doi bani)
În 1949, debuta deja editorial cu Matei Ion a cucerit viața. Numele acestei cărticele de propagandă (roșie) ne scutește de alte comentarii. „Fundamental, cu excepția Cireșarilor și a romanelor polițiste din Trilogia în alb, Constantin Chiriță nu va reuși să se extragă din poncifele formulei realist-socialiste, rămânând la nivelul unui idealism «romantic» lipsit de relevanță literară”, opina, la rândul lui, criticul literar Mihail Iovănel. Doi ani mai târziu, lui Chiriță îi apărea un nou volum nuvelistic inspirat din realitatea construcției socialiste, Oameni din orașul nostru. Abia în 1956, după ce a slăbit, prin volumașe obediente, vigilența cenzurii și probabil și sastisit de subiectele sufocante ale șantierelor și fabricilor, Chiriță a scos la lumină primul volum din Cireșarii, republicat în 1964 sub titlul Teroarea neagră, pentru ca la ediția din 1974 să capete titlul definitiv: Cavalerii florii de cireș. Odiseea romancierului Constantin Chiriță începuse…
Fără fițe, fără diplomă
Cum a fost însă posibil ca acest truditor în câmpul literaturii socialiste să creeze (și) o saga juvenilă neviciată de plumbul tiparului comunist, pentru că, trebuie menționat, seria Cireșarilor nu bate temenele Partidului? Și, mai ales, cum a fost lăsat să publice cinci volume în sute de pagini fără să pomenească, fie și-n treacăt, de „fratele mai mare de la est”, „tătucul nostru”/„conducătorul iubit” etc.? O explicație a încercat criticul literar Horia Gârbea: „Un fapt determinant l-a constituit, desigur, abilitatea autorului și faptul că el era un autor «dezirabil» în regimul comunist, semnatar al unor volume de proză realist-socialistă, cu «dosar bun», lipsit de fițe intelectuale, ba și de diplomă academică”.
La adăpostul dosarului
Tot aici: „Aceasta explică și ascensiunea lui în cadrul breslei, respectiv Uniunea Scriitorilor, unde urcă treptele ierarhice până la rangul de vicepreședinte (n.r. - funcție ocupată între 1977 și 1988), fiind acceptat și de putere, dar și de confrați, care păstrează despre el amintirea unui bonom inofensiv și chiar a unui făcător de bine”. Aproape de concluzie: „La adăpostul dosarului și al propriei iscusințe politice, Constantin Chiriță are ideea magistrală, pe care izbutește să o și realizeze, de a nu face compromisuri politice și nici propagandă comunistă în Cireșarii”.
Pe aripile bunăstării și faimei
Constantin Chiriță a fost recompensat în două rânduri de Uniunea Scriitorilor, prima oară în 1971 (Premiul pentru proză), pentru ediția rescrisă a romanului de factură realist-socialistă Întâlnirea (două volume) și a doua oară în 1974 (Premiul pentru dramaturgie), după publicarea dramei în trei acte Adâncimi.
Mort lângă Bonn, îngropat la Poiana Țapului
În 1988, Constantin Chiriță a părăsit România aflată în pragul colapsului comunist și s-a stabilit în patria lui Hermann Hesse, la Bonn-Königswinter. S-a stins din viață trei ani mai târziu, în iureșul „democrațiilor-perestroikă”, fiind (re)adus în țară și înmormântat discret pe Valea Prahovei, la Poiana Țapului.
Familie mixtă
Constantin Chiriţă a fost căsătorit cu scriitoarea germană, originară din Timişoara, Gertrud Gregor, împreună cu care a avut trei copii, Victor, Diana și Adrian.
99 de ani se vor fi împlinit în 12 martie 2024 de la nașterea lui Constantin Chiriță, autorul seriei „Cireșarii”.
„Fiind un pasionat cititor al literaturii de aventuri pentru tineret, nutream de multă vreme ambiția să pot scrie o replică românească la Tom Sawyer sau la Cărarea pierdută”, Constantin Chiriță, scriitor
„Această serie cuceritoare de aventuri cu copii (pionieri) și adolescenți (uteciști) în vacanțe și expediții a impus o mitologie a inocenței, instituționalizată ca atare, și a generat un brand - de fapt, un blazon: «cavalerii florii de cireș»”, Paul Cernat, istoric literar
„Numele lui Constantin Chiriță rămâne definitiv legat de seria Cireșarilor, unul dintre cele mai citite și iubite romane «pentru copii și tineret» din România (nu doar) comunistă”, Paul Cernat, istoric literar
„La adăpostul dosarului și al propriei iscusințe politice, Constantin Chiriță are ideea magistrală, pe care izbutește să o și realizeze, de a nu face compromisuri politice și nici propagandă comunistă în Cireșarii”, Horia Gârbea, critic literar