x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Bolojan: Papa Francisc a fost un simbol al umilinței și al angajamentului neclintit față de pace

Bolojan: Papa Francisc a fost un simbol al umilinței și al angajamentului neclintit față de pace

de Redacția Jurnalul    |    21 Apr 2025   •   11:40
Bolojan: Papa Francisc a fost un simbol al umilinței și al angajamentului neclintit față de pace
Sursa foto: presidency.ro/Ilie Bolojan

Papa Francisc a fost un simbol al umilinței, al compasiunii și al angajamentului neclintit față de pace și justiție socială și un prieten care a prețuit profund esența spirituală a poporului român, afirmă președintele interimar al României, Ilie Bolojan.

„Am aflat cu profundă durere despre trecerea în neființă a Sanctității Sale Papa Francisc. În aceste momente de doliu și tristețe profundă, le transmit condoleanțe catolicilor din România și din întreaga lume, precum și tuturor celor pentru care Papa Francisc a fost un far spiritual călăuzitor. El a fost un simbol al umilinței, al compasiunii și al angajamentului neclintit față de pace și justiție socială. Înaltpreasfințitul Papa Francisc a fost și un prieten care a prețuit profund esența spirituală a poporului român. Să se odihnească în pace”, scrie pe platforma X Ilie Bolojan.

Papa Francisc, primul lider latino-american al Bisericii Romano-Catolice, a murit, a anunțat luni Vaticanul într-o declarație video, relatează Reuters. Avea 88 de ani și supraviețuise recent unei crize grave de pneumonie dublă.

„Dragi frați și surori, cu profundă tristețe trebuie să anunț moartea Sfântului nostru Părinte Francisc”, a anunțat cardinalul Kevin Farrell pe canalul TV al Vaticanului.

„La 7:35 în această dimineață, episcopul Romei, Francisc, s-a întors la casa Tatălui”, a adăugat el.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: papa francisc Ilie Bolojan simbol